Inimă zdrobită

O inimă zdrobită, un suflet sfărâmat,
Cu un cuvânt iubito, în urmă ai lăsat
Un suflet, ce se zbate să se adune iar,
O inimă nebună, acum bate în zadar.

Cuvântul tău loveşte un suflet doborât,
Inima rănită, parcă o izbeşte de pământ
Tu plângi, departe, rătăcită în gânduri,
Eu, în versuri plâng şi-n sutele de rânduri.

Cu lacrimi multe scriu, şi fără mângâiere,
Mă uit la cer, şi-l rog să îmi dea putere,
Să nu mă prăbuşesc sub ultimul cuvânt,
Să pot să te mângâi, e singurul meu gând.

Anotimpurile iubirii

În viaţa asta grea şi uneori amară,
Noi ne iubim, atât, nimic în plus,
Pierduţi, departe în miez de vară,
Noi ne iubim, şi asta e de ajuns.

În toamna care acuma stă să vină,
Cu vânturile reci şi umedele ploi,
Iubirea noastră e mereu senină,
Flăcări de iubire, ard acum în noi.

Crivătul ce suflă iarna, rece şi tăios,
Încearcă şi el să stingă cumva focul,
Ce arde sufletul cel de iubire  întors,
Îi face doar iubirii, iar acuma jocul.

Şi-n primăvara care e aşa departe,
Ne vom iubii, la fel ca la început,
Inimile noastre, a dragoste vor bate,
Noi ne iubim, atât, nimic mai mult.

Să plecăm.

Mă ţii iubito lângă tine,
Mă ţii cu lanţuri de iubire,
Mă strâng tare, şi mă dor,
Mă strâng, că mai am un dor.

Dor de ducă, printre stânci,
Dor de umblat, prin văi adânci,
Dor de mers, oriunde în lume
Dor de mers dragă, cu tine.

Stăm, ca-n temniţă acum,
Stăm, în loc să fim pe drum,
Stăm, acasă între pereţi,
Stăm, de parcă avem două vieţi.

Să plecăm, iubito-n lume,
Să plecăm, nici nu ştiu unde,
Să plecăm, să nu mai stăm,
Să plecăm, doar să plecăm.

Aproape iarnă

O pătură de nea subţire,
Acoperă acuma iarba,
A nins puţin, şi este bine,
Copiii răscolesc zăpada.

Se bucura de iarna seacă,
Cu zăpadă, mai deloc,
Şi râzând, ei se apleacă,
Şi îşi fac, cu bruma joc.

Şi întreabă, aşa deodată,
Nu ştiu cum de le-a venit,
Facem omul de zăpadă?
Din zăpada ce-a sosit.

E aşa, cam cât un deget,
Stratul fin, de albă nea,
Copiii, sunt numai zâmbet,
Când se tăvălesc prin ea.

Când taci.

Când taci, parcă se năruie,
Ceru-ntreg asupra mea,
Se cufundă întrega lume,
Iubito, în tăcerea ta.

Când taci, parcă loveşti,
În sufletu-mi ce plânge,
Off, de mine te fereşti,
La tine, eu nu pot ajunge.

Când taci, parcă mă laşi,
Rătăcind într-un pustiu,
Încercând cu ultimi paşi,
Lângă tine, eu să fiu.

Când taci, eu plâng încet,
Ca nimeni să nu audă,
Că sufletul e chin şi bocet,
Pierdut în noaptea surdă.

O stea in viaţa mea

În viaţa asta ce-o trăim,
Iubito, ne luptăm cu toate,
Ne luptăm, dar reuşim,
Ne iubim, până la moarte.

De stă ceva, iubito între noi,
Luptăm şi-l dăm deoparte,
Noi ne iubim, desculţi şi goi,
Ne iubim, pierduţi în noapte.

Tu eşti iubito, departe undeva,
Pierdută printre nori şi stele,
Te văd departe, eşti o stea,
Ce străluceşti, de doruri grele.

Te joci cu mine, te ascunzi,
Undeva pe după luna plină ,
Te aud, cum chicoteşti şi râzi,
Tu, în noapte îmi faci lumină.

Topit de dor

E cald afară, simt că mor,
Şi ceru-i fără pic de nor,
Şi-n soare totul e fierbinte,
Şi tu, care mă scoţi din minte.

Mă faci să fierb câte puţin,
Să-mi pară că nu-i căldură chin,
Tu mă-nfierbanti atât de uşor,
De parcă eşti o zi fără de nor.

Şi vântul ce uşor adie a răcoare,
Tu, îl înfierbânţi atât de tare,
Şi nu mă răcoresc deloc,
De dorul tău, parcă iau foc.

Conducători sau trădători?

Strămoşii îşi răscolesc mormântul,
Când voi vindeţi ţara şi pământul,
Au murit în luptă, apărându-şi glia,
Azi voi luptaţi, să vindeţi România.

Vă zbateţi să vă umpleţi buzunarul,
Stăpân vă este acuma numai banul,
Conduşi de-o haită de nebuni şi hoţi,
Am fost viteji, acum slujim la toţi.

Din neam de frunte, suflet de român,
Suntem slugi în lume, fără de stăpân ,
Am luptat cu cei mai mulţi şi mari,
Să ne vindeţi voi pe vreo doi bani.

Fost-am spaima temutului de Baiazid,
Azi în lumea toată, uşile ni se închid,
Şi ne-am luptat, chiar împotriva sorţii,
Dar am ajuns ca se ne vândă ai noştrii.

Cum să-ţi spun?

Cum să-ţi spun că viaţa întreagă
Se învârte întruna, în jurul tău?
Cum să-ţi spun că îmi eşti dragă
Că te vreau mereu la sânul meu?

Cum să-ţi spun când eşti departe,
Că vreau  în braţe să te strâng?
Că eu te vreau mereu aproape,
Adorm şi mă trezesc, cu tine în gând.

Cum să-ţi spun că eşti frumosa?
Când nu ştiu măcar cum arăţi,
Nici nu ştiu şi nici nu-mi pasă,
Dar e frumos ce-n suflet porţi.

Cum să-ţi spun că noaptea în somn
Te visez mereu, mereu pe tine
Cum să-ţi spun? Nu pot să dorm,
Când nu eşti dragă, langă mine.

Prietenie

Câteodată mai greşesc,
Ce zici tu, ce-am înţeles,
Dintr-o vorbă, zisă-n glumă,
Ne lovim, parcă-i furtuna.

Dar trec toate, precum vin,
Ne iertăm, uităm de chin,
Aşa-i prietenia noastră,
Când senină, când furtunoasă.

Dar noi ştim una şi bună,
Că-i senin după furtună,
Cât o fi de rea furtuna,
Vine soare, întotdeauna.

Bunicii

Ploua întruna, parcă în ciudă,
Nori, se scutură de haina udă
Şi cad stropii, rând pe rând,
Să nu aud dorul plângând .

Am fost plecaţi, pe la bunici,
În satul vechi, cu case mici,
Un sat pierdut, pe lângă deal,
Pierdut, în mijloc de Ardeal.

Stau bunicii în haine rele,
Gârboviţi, de vremuri grele,
Stau în ploaie, în uşa porţii,
Plâng, că li se duc nepoţii.

I-am găsit plângând, în poartă,
Că ne-au mai văzut o dată,
De bucurie ei plângeau,
Nepoţii dragi, şi-i revedeau.


Şi plângând noi i-am lăsat,
Şi oftând, când am plecat.,
Oftau de dor de nepoţei
Pleacă iar de lângă ei.

O lume nebună

O lume nebună, în goană după bani,
Le zic nebuni, la cei ce mai iubesc,
Uită de viaţă, aleargă ani şi ani,
După banii, ce prea mult ei îi doresc.

Nici nu mai ştiu ce-nseamnă iubirea,
Se bucura de portofelul gros şi plin,
E nebună parcă, toată omenirea,
Uităm, o carte bună arar să mai citim.

La ce îţi folosesc averi  şi mari palate?
Când nu şti măcar cum e să fi iubit,
La ce bun ai conturi mari şi îndesate,
Când sufletul e atât de gol şi pustiit?

Alergaţi nebuni, îmbătaţi de bogăţii,
Aţi strânge banii din întreaga lume,
Uitaţi de părinţi, de fraţi şi de copii,
Doar banul mai ştie al vostru nume.

Vă treziţi cândva, în ceasul morţii,
Că aveţi averi, şi tot ce vă doriţi,
Dar viaţa-i crudă, este ironia sorţii,
Nu-i aveţi aproape pe cei ce îi  iubiţi.

Ai da în clipele ce sunt acum pe urmă,
Tot ce-o viaţă ai adunat cu lăcomie,
Pentru clipa în care sufletul se curmă,
Toţi cei uitaţi, acum în jurul tău să fie.

Dar sunt departe toţi, i-a luat valul
Aleargă în lume, după bani, avari,
I-ai învăţat doar să slujească banul,
Dar nu cunosc iubirea sufletelor mari.

Zâmbet împrumut

Eşti nervoasă, tuni şi fulgeri,
Şi scuipi foc în jurul tău,
M-aş preface în stol de îngeri,
Să te feresc, de tot ce-i rău.

Nu-i al tău focul ce-l scuipi,
Nici nu tuni din a ta vină,
De-aş fi un înger cu aripi,
Aş încerca să-ţi fac lumină.

Să-ţi fie totul lin în cale,
Şi doar lumină în jurul tău,
Să nu mai văd lacrimi amare,
Nimic să nu-ţi mai facă rău.

Un om sunt, nimic mai mult,
De rău să te feresc, nu pot,
Îţi dau un zâmbet, împrumut,
Atâta fac, mai mult nu pot.

Nedumeriri

Văd că încerci să mă eviţi,
Nici nu ştiu ce e cu tine,
Nu ştiu nici dacă mă minţi,
Când îmi zici că totu-i bine.

Parcă încerci să stai departe,
De tot ce e legat acum de mine,
Parcă eşti cu mintea-n altă parte,
Şi nu mă laşi acuma lângă tine.

Gresit-am oare eu acum ceva?
Sau altceva te macină şi doare?
Te văd departe, pierdută undeva,
Departe eşti, şi rătăcită-n zare.

Spre tine încerc să vin timid,
Să îţi aduc o mică mângâiere,
Şi braţul, să te sprijin îl întind,
Dar mă refuzi, şi-mi dai tăcere.

Am înţeles, vrei să te las acum,
Că nu vrei pe nimeni pe aproape,
Dar nu te pot lăsa oftând, în drum,
Încerc să te mângâi cu şoapte.

Te ascunzi de mine

Nu ştiu ce s-a întâmplat,
Dar simt că nu ţi-e bine,
Aş vrea să pot să te ajut,
Dar te ascunzi de mine.

Şi tot încerci să m-amăgeşti,
Că eşti bine şi voioasă,
Dar simt, la fel cum şi tu simţi,
Când viaţa mi-e întoarsă.


Nu vreau să te cert acum,
Vreau doar să fug la tine,
Să te ajut, dar nu ştiu cum,
Căci te ascunzi de mine.

Eşti frumoasă

Eşti frumoasă dimineaţa,
Când apari aşa, zâmbind ,
Zâmbetul îţi luminează faţa,
Când în braţe te cuprind.

Eşti frumoasă în miez de zi,
Când apari din depărtare,
Cu ochii luminoşi şi vii,
Când te strâng în braţe tare.

Eşti frumoasă pe înserat,
Când te fură somnul, uşor,
Cu părul tău, ce-l ţii legat,
Când te strâng la piept cu dor.

Şi frumoasă eşti în noapte,
Când visezi, vise fierbinţi,
Şi îţi spun a mele şoapte,
Tu, în braţe mă cuprinzi.

Focul iubirii

Pentru iubita mea soţie
după 10 ani de căsnicie

Te iubesc atât de mult,
În iad aş merge pentru tine,
Dar iadul, este pe pământ,
Când nu eşti lângă mine.

Şi ard mai rău ca-n iad,
Şi focul, parcă-i şi el rece,
Dacă eu pe tine nu te văd,
Focul iadului nu trece.

Să stingi, doar tu mai ştii,
Focul care arde-n mine,
Îl stingi, când lângă mine vii,
Se stinge, numai lângă tine.

Stau şi te aştept în prag,
Cu focul care arde-n mine,
Stau şi te aştept cu drag,
Iubito, te aştept pe tine.

De zece ani eu te aştept,
Zi de zi, ca la început,
Te aştept, cu doru-n piept
Să vii acasă, să te sărut. 

Ascunşi în paradis

Povestea ce-o trăim în doi,
E o poveste cu iz de interzis,
Noi alergam desculţi şi goi,
Ascunşi de lume, în paradis.

Noi trăim în lumea noastră,
Fără limite şi fără zeci de legi,
Ne iubim în noaptea albastră,
Desculţă-n paradis alergi.

Dispare parcă o lume întreagă,
Când noi iubito ne întâlnim,
Îţi sunt drag şi îmi eşti dragă,
Sub clar de luna ne iubim.

În lume totul pare o nebunie,
Noi suntem departe, în paradis,
Şi ne iubim cu atâta bucurie,
Dar totul parcă-i doar un vis.

Printre ceţuri de mătase

E aşa frig de dimineaţă,
Au căzut şi brume groase,
Soarele, ne mai dezgheaţă,
Printre ceţuri de mătase.

E zi de toamnă, friguroasă,
Soarele cu raza lui plăpândă
Mai topeşte bruma groasă,
Ce vrea iarba s-o ascundă.

Pe la prânz e chiar plăcut,
Să stăm în curte pe la soare,
Dar spre seară, în asfinţit,
Parcă iar e mai răcoare.

Nici copiii nu mai stau
Atât de mult pe-afară,
Pe la şapte, în casa vreau,
Că e frig, că nu-i mai vară.

Se adună să se joace,
Toţi în casă, lângă foc,
Îşi dau jos a lor cojoace
Şi îşi încep al serii joc.

Chiuie în cor de bucurie,
Ţopăie şi sar prin case,
E atât de multă fericire,
Printre ceţuri de mătase.

Osândit la iubire

Sunt osândit să nu stau departe,
De tot ceea ce eu vreau să simt,
Sunt osândit, ca eu să am parte,
De ce mi-e drag şi vreau s-ating.

Sunt osândit să lupt mereu,
Pentru ce-mi place în viaţă,
Sunt osândit s-ajung cu greu,
Să lupt mereu, pentru speranţă.

Sunt osândit să am parte mereu,
De dragoste, şi-un pic de nebunie,
Sunt osândit, eu şi sufleţelul meu,
Să am parte de-un pic de bucurie.

Sunt osândit să te iubesc în veci,
Pe tine, şi pe nimeni alta,
Sunt osândit ca tu să mă iubeşti
Şi bună-mi este soarta.

Şoapte

M-am trezit acum din nou,
Cu gândul iar la tine
Te aud, parcă într-un ecou,
Spunându-mi şoapte de iubire,.

În viaţa asta  ce-o trăim,
Printre urltete şi şoapte,
Noi ştim atât, că ne iubim,
Iubind, mergem mai departe.

Şi doar odată mi-ai zâmbit
Doar odată şi-a fost  de-ajuns
Ca să devin al tău iubit
Şi-n suflet mi-ai pătruns.

După 15 ani

Ne iubim de cincisprezece ani,
Şi împărţim aceeaşi soartă,
Avem iubito, trei copii,
Şi-i creştem laolaltă .

De ne-a fost rău sau bine,
O ştim doar noi şi Cel de sus,
Le-am trecut pe toate, lângă tine,
Şi-a fost iubirea mai presus.

Eram tineri şi nebuni,
Şi n-ascultam de lume,
Ne iubeam şi eram buni,
Şi toate erau bune.

Noi am clădit, cum am putut,
Cu trupurile istovite,
Am clădit, din ce-am avut,
O viaţă, printre vise.

Acum, vedem cum cresc copiii,
Si vin in braţe sa ne sară,
Iar noi, in braţele iubirii,
Trăim, a vieţii noastre vară.

Două inimi

Ne iubim, în ciuda lumii,
Mulţi, ar vrea să ne oprească,
Ale noastre două inimi
Care vor să se iubească.

Două inimi, bat nebune,
Bat, cu dragoste şi dor,
Bat, în ciudă la o lume,
Bat, cum nu vor bate a lor.

Două inimi, parcă-s una,
Bat deodată, în sincron,
Nu stau să asculte lumea,
Şi-a ei sfaturi de bonton.

Două inimi şi-o iubire,
Ce se împarte între ele,
Bat deodată, în neştire,
Bat, în ciuda lumii rele.

Soare cu dor

E soare acum, de dimineaţă,
Şi atâta mi-e acum de greu,
Să nu fi tu, la mine-n fata,
Tu, să stâmperi dorul meu.

Bate soarele, arzând prin geam,
Şi eu atât de mult  aş vrea,
Lângă mine, acuma să te am,
Tu, să-mi stâmperi inima .

Zâmbeşte soarele din ceruri,
El te vede pe unde eşti,
Şi mă ard, a mele doruri,
Tu, alinarea dorurilor eşti.

Arde soarele, parcă în ciudă,
Parcă-mi zice că te vede,
Doru în inima mi-afundă,
Tu … şi dorurile mele.

Soţie dragă!

Tu, scumpă şi angelică fiinţă,
Eu nu cred  că-i cu putinţă,
Ca în viaţa mea, vreodată,
Să iubesc mai mult, o fată.

Ştiu… a fost cândva, demult,
Te-am văzut şi mi-ai plăcut.
Au trecut ani mulţi, grămadă,
Lângă tine, soaţă dragă.

Au fost ani şi buni şi grei
Trecut-am bine peste ei
Eu, alături, lângă tine,
Tu, alături, lângă mine.

Trecut-au toate peste mine,
Mi-a fost greu, mi-a fost şi bine,
Te-am iubit din prima clipă,
Şi ai fost a mea iubită.

Şi la fel ca la-nceput
Te iubesc, şi chiar mult.
O, nu-i drept, dragostea  nu piere
Nici prin timp şi nici prin vreme.

Ea tot creste, întruna creşte
Parcă, nu se mai opreşte,
Creşte întruna, a mea iubire,
Pentru tine, a mea soţie.

Off, de-ar ţine viaţa asta
Cât îmi pot iubi nevasta,
Aş trăii, la nesfârşit,
Că iubesc, că sunt iubit.

Eşti altfel

Eşti atâta de diferită,
De tot ce-am cunoscut,
Şi atâta mi-e de frică,
Să nu te pierd , să nu te uit.

Nu te ştiu de multă vreme,
Dar te ştiu atât de bine,
De parcă o viaţă, în tăcere,
Am trăit pe lângă tine.

La fel mă ştii şi tu pe mine,
Şi faci, aşa cum faci mereu,
Lupţi alături lângă mine,
Când în viaţa ne e greu.

Iar când viaţa ne încearcă
Pe vreo unul dintre noi,
Împărţim aceeaşi luptă,
Pentru unul, luptăm doi.

Noi răzbim până la urmă,
Căci luptăm pân’ la sfârşit,
Şi lăsam ce-i rău în urmă,
Şi zâmbim, c-am reuşit.

Şi când unul stă să cadă,
Celălalt, e pe aproape,
Îi întinde o mână caldă,
Şi îl sprijină, cât poate.

Uit de mine când ţi-e greu
Mă zbat, cumva să te ajut,
Tu uiţi de tine, mai mereu,
Când mă vezi că am căzut.

Noi, ne ridicăm cu rândul,
Eu pe tine, tu pe mine,
Şi ne bucurăm la gândul,
Că la urmă, va fi bine.

Nimic mai mult

Atâta de mult în viaţa asta vreau,
De-aş putea pe lângă tine, eu să stau,
Să te strâng la piept, cu atâta dor,
Să te îmbăt cu mii de şoapte, de amor.

Te-aş ţine în braţe, întreaga noapte,
Să te îmbăt, cu mii şi mii de soapte,
Cu mii şi mii de blânde mângâieri,
Să te trezesc şi azi, la fel ca ieri.

Să te văd cum te trezeşti zâmbind,
Când în braţe dimineaţa te cuprind,
Să te trezesc în zori,cu un sărut,
Atâta vreau, nimic mai mult.

Iubirile de-o vară

În adierea vântului de seară,
Se leagănă uşor stejarii,
În freamătul iubirilor de-o vară,
Se leagănă şi arţarii.

Că sunt iubiri ce vin şi trec,
La fel ca anotimpul,
Doar cele adevărate se petrec,
De parcă sfidează timpul.

Timpul ,care trece în zbor,
Şi nu sta să se mire,
Cum   ne iubim, cu atâta dor,
El zboară, în neştire.

Noi ne iubim pe sub stejar
Deşi de mult trecuta-i vara
Iubirea cu gust dulce-amar
Şi aşteptam să vină seara.

Seara, când stelele răsar,
Şi umbra lui se duce,
Umbra frumosului stejar,
Se duce să se culce

Doar noi rămânem amândoi,
Pe sub stejar, ca asta vară,
Şi ne iubim, cum ştim doar noi,
Ne iubim seara de seară.

De pleci…

Stau şi aştept cu nerăbdare,
Doar un răspuns, din partea ta,
Să ştiu de pleci în depărtare,
Să ştiu de lângă mine tu vei sta.

Ştiu că îţi este greu să alegi
De vrei să pleci, sau să rămâi,
Dar totuşi dacă o să pleci
Să ştii că drumul are căpătâi.

O să te-ntorci din nou la mine,
Când drumul se termină,
Eu, o să te aştept mereu pe tine,
O să te aştept, ca pe o zi senină.

Căci poţi pleca oriunde în lume,
Atâta timp cât doar noi ştim,
Că sufletu-ţi rămâne lângă mine,
Şi vreau atâta doar, să mai vorbim.

Zile de toamnă

A început să se înnoreze,
Şi vine toamna, peste noi,
Norii, vor să-ngreuneze,
Căldura verii de apoi.

Parcă încep stropii să cadă,
Câte unul, mai pe rând,
Se adună nori grămadă,
Se-aud picurii căzând.

Şi se-nvârt deasupra mea,
Toţi norii din cerul mare,
Liniştită cade acuma ploaia,
În ciuda verii, ce e dusă-n zare.

Cade ploaia, cu stropi mici,
Udă tot ce-i pe pământ,
Cade ploaia, ca un bici,
Se aud apele, încet curgând.

Evadare în natură

Pe mal, sub salcia ce plânge ,
Noi stăteam pe iarba verde ,
Ascultăm râul ce curge,
Ştiam că nimeni nu ne vede.

Împărţeam aceeaşi bucătura,
Din mâncarea ce-o aveam,
Şi cu apă, în loc de băutură ,
Parcă amândoi ne îmbătăm.

Timpul parcă şi el se oprea,
Clipa, ca să nu ne treacă,
Lumea, parcă-n loc stătea,
Cu noi ca să petreacă.

Totul parcă era un fel de vis,
Şi-o visare parcă era totul,
Noi am evadat, în paradis,
Şi nimeni nu ne ştia locul.

Performanţă în dos.

Într-o tară unde totul,
Se dărâmă la început,
Unde dosul, spune totul,
Eu, refuz să îl sărut.

Să-l sărute cine vrea,
Dosul celor mai de sus,
Şi să-şi vândă ei onoarea,
La un dos, ce e sus pus.

Cei ce refuzăm pupatul,
Ne tot zbatem, în zadar,
Că ne fură totul statul,
Să dea celui ce dă pupe-n dar.

Toţi care mai au onoare
Fug acum, da fug de voi!
Nu s-au săturat ei oare
Să pupe dosuri pe la noi?

Paradis în vise.

Tu dormi atât de liniştită,
Şi totul urlă-n jurul tău,
Prin somn zâmbeşti, şi fericită,
Uiţi de tot ce-n lume-i rău,

Să te trezesc, eu nici nu vreau,
Ca să nu îţi tulbur ţie visul,
În lume, totul e atât de rău,
Şi-n visul tău e paradisul.

Parcă s-a mai răcorit puţin,
Eu, cu grijă te-nvelesc,
Să nu-ţi tulbur visul plin,
De paradis dumnezeiesc.

Dormi, puiuţul tatii drag,
Îţi veghează tata visul,
Stau, şi te privesc din prag,
Cum visezi tu, paradisul.

Fără tine

N-am vorbit, de două ore,
Deja dorul tău mă doare,
Stau şi mă gândesc, să ştii,
De rezist singur o zi.

De două ore n-am vorbit,
Şi timpul, parcă s-a oprit,
Ceasul uita să mai bată,
Cum bătea el altă dată.

Parcă  bate tot mai rar,
Îl privesc, cum iar şi iar,
El din clipe, face ore,
El nu ştie că mă doare?

Off, de-ar bate un pic mai des,
Să ajung să  te-ntâlnesc,
Că mă macină aşteparea,
Şi tu, doar tu eşti alinarea.

Ochii şi sufletul

Stau şi văd cum te desprinzi
Şi cum dispari în zare,
Cu privirea încerci să mă cuprinzi,
Dar eşti pe-o depărtată cale.

Şi ne gândim, aşa deodată,
La ceea ce ziceau bătrânii,
Că ochii care nu se văd, se uită,
Dar nu-i sfârşitul lumii.

Şi chiar de ochii se mai uită,
Când suntem departe în lume,
Sufletele împreună se frământă,
Şi încearcă să ne adune.

Să ne adune iar unul cu altul,
Cum eram acum o vreme,
Să n-ascultam ce zice sfatul,
Bătrânilor bătuţi de vreme.

Ei au dreptate-n felul lor,
Dar ce contează ochii?
La sufletele care până mor
Unite sunt, din voia sorţii.

Viaţa

Voi, care mie îmi ziceţi,
Viaţa mea cum s-o trăiesc,
Atât zic doar, să mai tăceţi,
Că orişicum vă ocolesc.

Aveţi şi voi o viaţă cred,
Şi trăiţi-o cum veţi vrea,
Că nu stau eu să vă-ntreb,
Ce-aveţi voi cu viaţa mea.

Dar prefer să nu vă aud,
Când îmi daţi voi mie sfaturi ,
Şi îmi ziceţi că-s bolund,
Că-mi trăiesc viaţa în salturi.

Nu înţeleg ce treabă aveţi,
Că merg lin, sau că o sar,
Ca şi voi o viaţă aveţi,
Şi-o trăiţi, dar în zadar.

Ca în loc să vă bucuraţi de ea,
Să o trăiţi cum ea va place,
Voi vă bateţi capul cu a mea,
De parcă nu aveţi ce face.

Dulce împăcare

Aşa-i în astă lume calea,
Că după orice ceartă,
Dulce să fie împăcarea,
La urmă, toate se mai iartă.

Dulcele moment al iertării,
După al cerţii zbucium,
Clipa scumpă a împăcării,
Într-al iubirii susur.

Nu-i nimic mai scump,
Că împăcarea, după ceartă,
Să uităm tot, pentr-un sărut,
Si toate, la sfârşit se iartă.

Calea pierdută

Te văd atât de abătută,
Şi nu ştiu de ce anume,
Parcă umbli rătăcită,
Pe o cale fără nume.

Nici ceva de vrei nu şti,
Sau de umbli fără rost,
Şi sperând ceva  să afli,
Tu tot mergi, în sus, în jos.

Nu şti, ce cauţi anume,
Sau de mergi, aşa, pe drum,
Încercând să uiţi de lume,
Ca să-ţi pară drumul bun.

Dar nu poţi uita uşor,
Câte ai acum pe suflet,
Că te macină şi dor,
Şi nu trec ele cu un zâmbet.

Chiar şi zâmbetul e fals
Încercând să pari altfel,
Când şi sufletul ţi-e ars,
De necazuri, fel de fel.

Dar le treci cumva pe toate,
Şi mai greu, şi mai uşor,
Doar un prieten, dacă poate,
Îţi face drumul mai uşor.

Viaţa ca un pom.

În viaţa asta ce-o trăim,
Frumoasă, grea, sau cum o fi
Simţim nevoia să iubim,
Căci viaţa trece, şi alta nu-i.

Ce e o viaţă fără iubire?
E ca pomul fără rod,
El tot creşte, în neştire,
Dar ajunge lemn de foc.

Şi odată ars în focuri,
Se transformă încet, în scrum,
Şi ar face multe roduri,
Dar e cam târziu acum.

A avut timp să rodească,
Dar a stat, doar a crescut,
Şi-n chemarea cea cerească,
Ar face tot ce n-a făcut.

Printre stropi

Plouă, de vreo două ore,
Ploua întruna, cu stropi deşi,
Eu te-aştept cu nerăbdare,
Ca pe o prinţesă din poveşti.

Printre stropi încerc să văd,
Unde eşti, dacă mai vii.
Plouă de parcă-i prăpăd,
Eu te-aştept în ploaie, ştii?

Şi deodată te-am văzut,
Aveai părul lung şi ud,
Tu, din ploaie ai apărut,
Mi te-ai cuibărit la sân râzând.

Sunt doar udă şi mie frig,
Lângă tine mă-ncălzesc,
La sânul tău stau dârdâind,
Şi-ţi şoptesc că te iubesc.

Valsul iubirii

M-ai cuprins ca într-un dans,
În braţele iubirii noastre,
M-ai condus, în pas de vals,
Pe culmea dragostei curate.

A trecut timpul peste noi,
Şi viaţa, ne-a dat teste,
Le-am trecut, valsând în doi,
Dansam că într-o poveste

O poveste lungă de iubire,
Cum doar noi doi o ştim,
Că nimeni nu mai vrem să ştie,
Cât de mult noi ne iubim.

În viaţa asta ce-o trăim
Ca un tango de pofte,
Într-un vals, noi ne iubim,
Şi trecem peste toate.

Şi toţi se uită lung la noi,
Că nu ne ştiu ei dansul,
Ei ştiu dansa tango în doi,
Doar noi cunoaştem valsul.

E valsul ce-l dansăm doar noi,
E dansul inimilor noastre,
Îl vom dansa mereu, în doi,
Îl vom dansa, până la moarte.

Ultima fărâmă

Viaţa e atât de grea,
Când totul se dărâmă,
Şi vezi cum cade în faţa ta,
Şi ultima fărâmă.

Ultima fărâmă din speranţa,
Că într-o zi îţi va fi uşor,
Să îţi trăieşti şi altfel viaţa,
O viaţă fără nici un dor.

Dar nu poţi scăpa cum vrei,
De dorul ce te omoară,
Şi nu poţi trăi cum vrei,
Când soarta te doboară.

Dar toate trec, la fel cum vin,
Şi tu treci, la fel prin toate,
Şi n-o să-ţi mai fie viaţa chin,
Dacă mă ţii  aproape.

Eşti atâta de frumoasă

Eşti atâta de frumoasă
Când luna te răsfăţa,
Cu raza sa cea luminoasă,
Mângâindu-te pe faţă.

Aş sta aşa, să te privesc,
Cât e de lungă o noapte,
Cum stelele care sclipesc,
Te mângâie pe pleoape.

Dormi, în vise te cufunzi,
Şi luna de pe cer se miră,
Cum prin somn tu mai surâzi,
Într-a ei blândă lumină.

Şi stelele mai şuşotesc,
Şi somnul ţi-l admiră,
Ele mai tare strălucesc,
Să facă mai lumină.

Să ţi se vadă chipul cald,
Prin  vis, cum tu zâmbeşti,
O noapte eu te-am admirat,
Şi acuma te trezeşti.

Păstori din soare

Din soarele care apune,
Sus pe culme, după deal,
Doi păstori şi a lor turme,
Se coboară încet pe mal.

Îşi duc turmele la stâna,
Ce se află jos, în vale,
Mânuind cu a lor mâna,
Toiagul cel plin de jale.

Sunt bătrâni, deabia se ţin,
În picioare după turmă,
Şi vorbesc de-ai lor feciori,
Care i-au lăsat în urmă.

Au plecat în larga lume,
Ca să-şi caute norocul,
Au uitat de mult  de turme,
Şi de stâna, unde le e locul.

Pe sub stejar

Pe liman, pe sub stejar,
Ne plimbam, atât de des,
Pe aleea inimilor ce tresar,
Tresar, atunci când se iubesc.

Şi mulţi râdeau pe-ascuns de noi,
Şi ne bârfeau la colţuri,
Ei nu cunosc iubirea-n doi,
Dar ne fac nouă reproşuri.

Că nu suntem cum ei ne vor,
Suntem cum ne place nouă,
Noi, n-ascultam de gura lor,
Noi, împărţim iubirea-n două.

În două inimi, ce tresar,
Când se scutură stejarii,
Şi se iubesc pe sub stejar
Deşi trecut-au peste ele anii.

Suflete împletite

Două suflete ne-am întâlnit,
Nu ştiu cum ne-am împletit,
Şi stau acum şi tot privesc,
Cum două suflete se împletesc.

Şi chiar de sunt ele departe,
Se împletesc, se simt aproape,
Şi se zbat, îşi fac speranţă,
Ca o să scadă din distanţă.

Doar sufletele au rămas din noi,
Şi ele răzbat prin vânt, prin ploi,
Şi se zbat şi întruna încearcă,
Să se adune laolaltă.

Din câte piedici întâlnesc,
Tot mai tare se-mpletesc,
Şi se-apropie mai mult,
Au uitat de mult de trup.

Că nu ştie trupul spune,
Cum e sufletul în tine,
Nici de-i sufletul rănit,
Nici cu cine e împletit.

Toţi se uită doar la trup,
Nu văd sufletul plângând,
Şi îşi zic că-ţi este bine,
Dar arde sufletul în tine.

Văd doar trupuri obosite,
Nu văd suflete împletite,
Sufletele ce se zbat mereu,
Să treacă mai uşor prin greu.

Uite aşa suntem şi noi,
Ne-mpletim, luptăm în doi,
Trecem totul împreună,
Să ne facem soarta bună.