Două suflete ne-am întâlnit,Nu ştiu cum ne-am împletit,
Şi stau acum şi tot privesc,
Cum două suflete se împletesc.
Şi chiar de sunt ele departe,
Se împletesc, se simt aproape,
Şi se zbat, îşi fac speranţă,
Ca o să scadă din distanţă.
Doar sufletele au rămas din noi,
Şi ele răzbat prin vânt, prin ploi,
Şi se zbat şi întruna încearcă,
Să se adune laolaltă.
Din câte piedici întâlnesc,
Tot mai tare se-mpletesc,
Şi se-apropie mai mult,
Au uitat de mult de trup.
Că nu ştie trupul spune,
Cum e sufletul în tine,
Nici de-i sufletul rănit,
Nici cu cine e împletit.
Toţi se uită doar la trup,
Nu văd sufletul plângând,
Şi îşi zic că-ţi este bine,
Dar arde sufletul în tine.
Văd doar trupuri obosite,
Nu văd suflete împletite,
Sufletele ce se zbat mereu,
Să treacă mai uşor prin greu.
Uite aşa suntem şi noi,
Ne-mpletim, luptăm în doi,
Trecem totul împreună,
Să ne facem soarta bună.
