miercuri, 29 ianuarie 2014

Ceva perfect

Ne-am întâlnit, nu ştiu de ce?
Destinul, ne-a unit pe amândoi,
Să fie oare doar ceva ce trece?
Sau ceva perfect, trăit în doi?

De-ar fi, să fie totul trecător,
Ar fi trecut, şi n-ar mai fi aici,
Şi n-aş  mai venii la tine în zbor
De câte ori privirea ţi-o ridici.

Totul pare să tindă spre perfect
Trecător, nimic nu-i între noi,
Nu găsesc nicicând vre-un defect,
La ceea ce trăim acum în doi.

E o poveste veche, de când lumea,
E scrisă în cărţi, cantata în poezii,
E o poveste pe care doar iubirea,
Te poate face la nesfârşit s-o scrii.

Povestea sufletelor unite de iubire,
Predestinate, cumva să se găsească,
Se luptă, şi cu o ultimă zvâcnire,
Vor ştii  mereu să se iubească.

luni, 27 ianuarie 2014

De ziua mea

De ziua mea, mă simt iubit,
De toţi şi tot ce e în jurul meu,
Mă simt atât de bun şi fericit,
Mă simt iubit, de Dumnezeu.

Trăiesc aici, lângă cei dragi,
Mă îmbratiseaza şi zâmbesc,
Copiii îmi zic, cu ochii largi,
Tati, la mulţi ani şi te iubesc.

Prietenii îmi zic,  să trăieşti,
Fac glume, pe seama mea,
Uite măi că  îmbătrâneşti,
Şi iţi cam trece vremea ta.

sâmbătă, 11 ianuarie 2014

Nu eşti om, eşti inger

Eu te iubesc, în felul meu ,
Nu te iubesc ca orice om,
Eşti parte a sufletului meu,
Te iubesc, dar nu eşti om.

Eşti înger, coborât din cer,
Tu mângâi sufletul pribeag ,
Eşti doar un înger mai rebel,
Ce ai sosit la mine-n prag.

Tu nu eşti om, aşa ca mine,
Eşti un înger rătăcind aici,
Tu faci mereu câte un bine,
Încerci cu greu să mă ridici.

Îngeraş, cu aripile ostenite,
Încercând din nou să zbori,
Tu ai pătruns în a mea minte,
Eşti înger, printre muritori.

vineri, 10 ianuarie 2014

Un sărut

Un sărut eu am închis,
Undeva, lângă un vis,
Un sărut,  pentru tine,
E sărutul de la mine.

Un sărut, eu am ascuns,
Lângă suflet este pus,
Un sărut blând, de iubire,
E sărutul pentru tine.

Un sărut mai am acum,
Nu ştiu unde o să-l pun,
O să-l pun peste un nor,
Lângă o lacrimă de dor.

joi, 9 ianuarie 2014

M-ai învăţat

M-ai învăţat ce-nseamnă să iubesc,
M-ai învăţat, cum e viaţa s-o trăiesc
Te iubesc şi-mi eşti atât de dragă
Te voi iubi mereu, o viaţă întreagă.

M-ai învăţat ce-nseamnă lin să zbor,
M-ai învăţat, să plutesc lângă un nor,
Te iubesc şi-mi eşti mereu aproape,
Te voi iubi mereu, până la moarte.

M-ai învăţat ce-nseamnă fericirea,
M-ai învăţat, să preţuiesc iubirea,
Te iubesc şi eşti mereu aici cu mine,
Te voi iubii, mereu voi fi lângă tine.

luni, 6 ianuarie 2014

Când tot în lume

Când tot în lume se dărâmă,
Eu, pot mereu să mă ridic,
Când sufletul mi se fărâmă,
Plâng, nu pot să fac nimic.

Când tot în lume, va renaşte,
Eu, pot să stau şi să privesc,
Sufletul, iubirea o cunoaşte,
Nu pot acum să nu iubesc.

Când tot în lume înfloreşte,
Eu, pot să stau şi să mă mir,
Sufletul timid, acum iubeşte,
Cusut cu al fericirii roşu fir