Iarna?

Iarna parcă bate iar la geamuri,
Doar cu ceaţa şi un pic de ger,
Cu o brumă aşternută-n ramuri,
Iar zăpada-i doar prin cer.

Chiar şi sania e pregătită acum,
Aşteptând să cadă iar un fulg ,
Şi apoi să vezi, copii pe drum,
Cum în joacă prin zăpadă fug.

Acum stau, privesc prin geamuri,
Cum plouă iarna în loc să ningă,
Şi îşi fac din nou măreţe planuri,
Cine în bulgări o să învingă.

Oameni de zăpadă fac în gând,
Din zăpada care nu mai vine,
Şi-l ridică acuma, toţi pe rând,
Doar în gând, care cum ştie.

Vreau

Vreau doar să te am în braţe, aproape,
Eu să te sărut când dormi în noapte,
Să te privesc zâmbind în fiecare seară,
Şi nimeni socoteala să nu-mi ceară.

Vreau să alerg liber, cu tine în lume,
Tu să tresări de câte ori te strig pe nume,
Să nu fugim mereu de ochi iscoditori,
Cu explicaţii să nu fim mereu datori.

Vreau să nu-mi pese că toţi ne văd îmbrăţişaţi,
Noi să ne lăsăm mereu doar de iubiri purtaţi,
Eu te sărut când simt că vreau să te sărut,
Nu-mi mai pasă dacă sunt sau nu văzut.

De-ar fii să mor

De-ar fii să mor, uitat prin vreo pădure,
Mă rog la cer, cumva să se îndure,
Să pot să zac pe a tale braţe dragi,
Sorbindu-ţi buzele cu gust de fragi.

Hrana pentru lupi să fiu, nu-mi pasă,
Nici vreun os pădurii dacă lasă,
Dacă pot să-ţi dau în clipa de pe urmă,
Un sărut şi o iubire prea nebună.

Nu-mi pasă corbi din mine de se-nfruptă,
Şi nici de vulturi ce din cer se avântă,
Să zmulgă ce a mai rămas din al meu trup,
Dacă a tale buze iubito, pot să le sărut.

Pierdut prin codrii neumblaţi de om,
Pe sub vreun mesteacăn căutându-mi somn,
Dar să fi iubita mea, oriunde-aş fi, cu mine,
Când rostul meu în lume o să se termine.

Un nimic, în lumea ta.

Sunt un nimic în lumea ta perfectă,
De defecte plin, ce nu îţi sunt pe plac,
Şi nebunia mea, şi inima-mi defecta,
Toate în lumea ta, acum nu mai încap.

Sunt defecte, ce erau cândva minore,
Acum sunt mari, şi nu încap în lume,
Şi în tăcerile absurde dar uneori sonore,
Toate-s doar defecte, toate-s doar nebune.

Din viaţa toată mi-a rămas acum tăcerea,
Liniştea din lumea mea tăcută şi ascunsă,
Am învăţat să nu îmi mai exprim părerea,
Doar tac, când inima de jale mi-e răpusa.

Fum în vânt

Fum în vânt iubirea noastră,
Spulberată de furtuni răzleţe,
Tot ce părea o floare albastră,
E doar un ger ce-o să îngheţe.

Fum în vânt şi ceata-n toamnă,
Crini imperiali loviţi de brumă,
Doborâţi  de vânturi ce rastoatnă,
Şi iubirea ce-a rămas pe urmă .

A mai rămas doar fum în vânt,
Din ce-a fost focul de iubire,
Totul spulberat cu un cuvânt,
Totul spulberat fără de ştire.

Un oarecare

Oare de ce am ales să te iubesc tocmai pe tine?
Să renunţ la inutilul fals “mi-e atât de bine”?
Să recunosc că toate parcă iarăşi mă doboară?
Că dor de tine încă zilnic doare şi mă omoară?

Mă ridic în fiecare zi, minţindu-mă frumos,
Că toate sunt la loc în viaţă, că toate-s de folos,
Dar nu-mi găsesc un loc în lumea asta mare,
Şi-mi doresc să aud mereu numai a ta chemare.

Toate stau să se dărâme încă o dată în viaţa asta,
Să le ridic, sau las să mă doboare soarta şi năpasta,
Mă leagăn ca frunza-n toamnă printre albe ceţuri,
Stau să mă desprind de toate ce-s  fără înţelesuri.

Am înţeles că sunt un mare plus în viaţa fără sens,
Sunt doar un oarecare destul de monoton şi şters,
Care cumva fără vre-o speranţa risipita-n viaţa,
A reuşit să îţi aducă iarăşi zâmbetul pe faţă.

Acum aruncă-mă şi lasă-mă să mor în lacrimi,
Nu ai nevoie de a mele mult prea multe patimi,
Sunt doar un suflet, rătăcind pustiu prin lume,
Sunt doar un oarecare, la care-i mai zici pe nume.

Un blestem

Ce e o viaţă fără de iubite?

Ce e o viaţă fără de păcat?
E un blestem de nemurire,
E un blestem de neiertat.

Ce e sufletul fără pereche?
Ce e sufletul fără de chin?
Un blestem din lumea veche,
E un blestem plin de venin.

Ce e lumea fără omenie în ea?
Ce e omul fără de greşeală?
E un blestem în viaţa asta grea,
E un blestem cu tentă mai regală.

Evadează trandafirii

Au evadat prin garduri trandafirii,
Te mângâie cu miresme îmbietoare,
Oferind mereu petale  roz iubirii,
Amintind de o iubire ce nu moare,

S-au ofilit şi crinii ascunşi pe după roze,
Îmi amintesc mereu de ochii tăi căprui,
Pierduţi pe undeva prin sutele de poze,
Desprinşi dintr-o poveste ce mi-o spui.

De dor îşi pierd şi trandafirii spinii,
Nici crinii nu mai au miros ca altădată,
Doar câteva brânduşe în culori liliachii,
Prin ceaţă toamnei, privirea ne-o desfată.

Te iubesc dar lasă-mă

Te iubesc dar lasă-mă aproape,
Să poţi s-auzi ale iubirii şoapte,
Te iubesc lasă-mă să fiu cu tine,
Să-mi citeşti iubirea din privire.

Te iubesc, dar lasă-mă să te ador,
Să simţi cum bate inima cu dor,
Te iubesc, lasă-mă acum să te sărut,
Să simţi iubirea unui suflet mut.

Te iubesc, dar lasă-mă la al tău sân,
Să te strâng  în braţe, ca un nebun,
Te iubesc, lasă-mă să te iubesc,
Să simţi că altceva nu îmi doresc.

De piept cu viaţa

Mai dai o dată piept cu viaţa,
Îţi ascunzi de mine iarăşi fata,
Mă eviţi de câte ori ţi-e greu,
Fugi de mine parcă nu-s mai eu.

Tu te ascunzi departe în abis,
Trăieşti coşmarul ca pe-un vis,
Îi alungi pe toţi ce vor să te ajute,
Şi te îneci în lacrimile tale multe.

Te iei de piept din nou cu sfinţii,
Lupţi cu toţi, muşcând cu dinţii,
Dar te răpune dorul de o iubire,
Ce-n  timp te-a readus în fire.

În fata sorţii vrei să îngenunchezi,
Nu te las, mă lupt să nu te pierzi ,
Să nu cazi plângând în faţa vieţii,
Să nu te pierd în ceaţa dimineţii.

Plouă peste noi

Plouă peste noi în miez de noapte,
De păcate multe să ne spele,
Printre stropi abia răzbate,
Dorul meu în chinuri grele.

Ploua întruna, strop cu strop,
A pornit în cer din nou furtuna,
Mă învârt nebun, să dorm nu pot,
Dorul mi-e plecat la tine, una.

Plouă, plouă, a venit potopul iar,
Peste case adormite în noapte,
Numai eu sunt treaz dar în zadar,
Îţi trimit prin tunete a mele şoapte.

Plouă, plânge cerul peste lume,
Fulgeră pe cer, de dor ce doare,
Printre tunete cu al tău nume,
Mai găsesc eu dorul oare?

La fel dar diferiţi

Suntem atât de diferiţi în toate,
Dar la fel suntem deopotrivă,
Ca noi oare cine mai poate,
Să se adune când pluteşte în derivă.

Când toate par a fi doar răsturnate,
Dar stau adesea singure în picioare,
Un semn făcut cu ochiul pe la spate,
Deodată nimic nu ne mai doare.

Când lumea toată sta să se dărâme,
Dar sta dreaptă în vuietul furtunii,
O îmbrăţişare ne adună din fărâme,
Când stă să ne doboare ura lumii.

Sentimentele nu mor

Dintr-o scrisoare cu trei rânduri,
Vrei  să uit cât te iubesc de mult,
Să nu te port mereu în gânduri,
Inima deloc să nu o mai ascult.

Îmi zici că mă iubeşti,  atâta doar,
Dar mă alungi, nimic mai mult,
Doi pupici şi-o mângâiere în dar,
Tu vrei deodată pe tine să te uit.

Să fim aşa ca doi  străini nebuni,
Ce au luat accidental acelaşi tren,
Fără speranţă, din gara cu furtuni,
Şi au jurat să fie prieteni în etern .

Să călcăm pe inimile ce se zbat,
Noi să uităm de suflete cu dor,
Dar în trenul în care ne-am urcat,
Sentimentele există şi nu mor.

Copacii se închină

Pe unde treci copacii se închină,
Sărută urma ce-ai lăsat-o în iarbă,
Flori albastre încet parcă suspină,
Când treci iubito în mare grabă.

Fluturii se prind vioi de părul tău,
Norii în grabă îi fac soarelui un loc,
Să te cuprindă o rază în sărutul său,
Toate astea sunt doar un magic joc.

Te laşi purtată de valuri de iubire,
Păşeşti  grăbit spre braţe cunoscute,
Alergi voioasă să-i dai lumii de ştire,
Că mergi spre buzele ce vor să te sărute.

Nu vezi copacii ce se-nchină după tine,
N-auzi flori albastre ce suspină încet,
Nu vezi nici fluturii ce te aduc la mine,
Auzi doar dorul ce loveşte iar în piept.

Pomană electorală

Din ani în paşti voi le mai daţi,
Câte-o pomană, haideţi şi votaţi,

Îi cumpăraţi pe cei plini de nevoi,
Cu o pomană de un leu sau doi.

Apoi uitaţi de cei ce s-au vândut,
Pe o pomană şi-au votat râzând,
Crezând că pomană  vor primi,
În toţi anii în care veţi domni.

S-au înşelat săracii, plâng amar,
Blesteamă votul ce l-au dat în dar,
Patru ani vor mai răbda urlând,
Or râde iarăşi cu pomana în gând.

Se ard, mereu la patru ani odată,
Cu pomana ce le-a fost lor dată,
Dar uită după patru ani de chin,
Că pomana e sămânţă de venin.

În loc să sufle acuma şi-n iaurt,
Se ard din nou, c-un singur gând,
Că vin alegeri, pomana o primesc,
Apoi se roagă, şi patru ani cerşesc.

Desculţi în praf

Din priviri văd cum mă sorbi,
Cu zâmbetul cum mă mângâi,
De-ar fi cu noi şi surzi şi orbi,
Ar vedea iubirea şi-o vor auzi.

Cu un gest gingaş tu mă atingi,
Şi-mi dai fiori, când mă săruţi,
Cu a tale buze, în sărut m-atingi,
E un fior ce nu ai cum să-l uiţi.

Un joc parcă iar jucăm în doi,
În jur pluteşte un nor de fericire,
Alergam desculţi şi poate goi,
Prin pulbere arzândă de iubire.

Ca doi copii ce au furat pe ascuns,
Bomboane, din borcanul de pe raft,
Chicotim,  pe unde oameni nu-s,
Şi alergam din nou, desculţi în praf.

Un strop

Un strop de fericire dacă mai am,
Ţi-l dăruiesc din suflet numai ţie,
Un strop de drag  găsit în geam,
Ţi-l dau din inimă, să-ţi fie bine.

Un strop de ploaie, şi un colţ de nor,
Ţi-l dăruiesc să-l porţi mereu în sân,
Un strop de drag, şi  muntele de dor,
A tale sunt, dar eu le sunt stăpân.

Un strop de viaţă, a rămas în urmă,
Ţi-l dăruiesc, trăieşte  în locul meu,
Un strop din o iubire prea nebună,
A tale sunt, dar fără tine nu sunt eu.

Un strop stingher din ultima speranţă,
Ţi-l dau iubito, să îl păstrezi cu drag,
Un strop din rămăşiţa mea de viaţă,
Ţi-l dau, doar să m-aştepţi în prag.

Ne-am întâlnit.

Ne-am întâlnit fără pretenţii,
Ne ajutam, şi nu ne cunoşteam,
Îi cer acum prea multe vieţii,
Când vreau în braţe să te am?

Ne-am întâlnit, aşa a vrut soarta,
Să ne iubim, fără un scop anume,
Şi n-o să las să se închidă poarta,
Sufletului care-l port mereu cu mine.

Ne-am întâlnit, aşa a fost să fie,
Când unul cade că-l doboară viaţa,
Să –l sprijinim, chiar de el nu ştie,
Şi îşi ascunde adânc în palme  fata.

Ne-am întâlnit, aşa au vrut şi sfinţii,
Să fim doi, nu tu, nu eu, doar noi,
Să nu iubim doar cu puterea minţii,
Iubim cu o inimă ce bate pentru doi

Iubirea ca un joc de şah

Un joc de şah este iubirea noastră,
Aşteaptă să greşim mutarea care vine,
Iar tu regină eşti, mereu frumoasă,
Eu un nebun ce alerg mereu la tine,

Aştepţi mereu ceva ce poate e  greşit,
Mă sacrific, ca un pion fără valoare,
Un pion, care este mereu de oferit,
Scăpând regina de nebunul mare. 

Anticipezi mişcarea nebunului rebel,
Ce fuge acum, sfidând diagonala,
Să te găsească, regină numai pentru el
Ce stă în turn, păzind parcă greşeala.

Te simţi acum parcă mereu în gardă,
Ascunsă după pionul mereu sacrificat,
Îmi dai şah, am greşit şi-o să mă ardă,
Rege sunt sau doar un  nebun turbat?

Întrebări

De ce mă ţii deodată mai departe,
Dar totuşi încă mă îmbrăţişezi?
Vrei să pari cu mintea  în altă parte,
Dar simt cum încă mă visezi.

De ce mă ţii în braţe atât de strâns,
Dar în acelaşi timp tu fugi de mine?
Tu de ascunzi după un fals surâs,
Şi îmi repeţi mereu că totu-i bine.

De ce ascult iarăşi melodia noastră,
Ce am găsit-o rătăcind pe nicăieri?
Scrisă parcă pentru iubirea  noastră,
La începutul unei blânde primăveri.

De ce repet aceleaşi versuri ce descriu ,
Povestea noastră, parcă de la început?
Lângă tine mi-aş dori acum să fiu,
Să-ţi cuprind a tale buze într-un sărut.

Ca bou-n jug

Te joci atât de mult cu mine,
Să vezi cât pot să zac rănit,
Dar în clipa ce pe urmă vine,
Tot tu mă ajuţi să mă ridic.

Asta doar aşa, să poţi din nou,
Să îţi faci cu mine iarăşi jocul,
Şi să loveşti ca într-un bou,
Ce-n jug şi-a rătăcit norocul.

Eu tac şi rabd, atâta mai pot,
În jug mai tare mă împing ,
Că boul ce-i cu caru-n glod,
De frica unui bici aprig.

Degeaba împing eu jugul ,
Biciul va lovi oricum aş fi,
Zac când mă răpune glodul,
Şi jugul unei mari iubiri.

Să nu-ţi mai spun?

Să nu-ţi mai spun cât te iubesc?
Eu tac şi ard nebun în sinea mea,
Chinuit de gândul negru, nefiresc ,
Că într-o zi iubito, tu vei dispărea.

Să nu-ţi mai spun cât mi-e de dor?
Eu tac şi te visez mereu în somn,
În gând cu ochii după care mor,
Ochii ce nu mă lasă seara să adorm.

Să nu-ţi mai spun cât mi-e de greu?
Eu tac, şi lupt cu dorul să răzbesc,
Dar mă învinge dorul mai mereu,
Şi la tine în braţe iubito mă trezesc.

Să nu-ţi mai spun că mi se pare?
Nu eşti tu şi nici a tale braţe nu-s,
E totul doar un vis în noaptea mare,
A fost un vis nebun, acum s-a dus.

Să nu-ţi mai spun că m-am trezit?
Gândul zboară, e nebun spre tine,
Şi din câte am visat şi mi-am dorit,
Mai vreau doar să te am  cu mine.

Iubire fără nume

Nu vreau să am averi în lume,
Şi nici să am palate de cleştar,
Vreau doar o iubire fără nume,
Şi al tau sărut ce-o să revină, iar .

Nu vreau să am nici munţi de aur,
Şi nici să am grămezi de bani,
Vreau doar un suflet blând şi pur,
Să fie lângă mine peste zeci de ani.

Nu vreau să am pe lume bogăţii,
Şi nici vreo vilă pe un ţărm cu fiţe,
Vreau doar iubirea fără căpătâi,
Să-mi pot trăii şi visele interzise.

Pierdută în gânduri

Iar eşti rătăcită-n gânduri,
Pierdută în a vieţii plasă,
Parcă la fel ca-n alte rânduri,
De nimic acum nu-ţi pasă.

Tu stai aşa,  privind în gol,
Rătăcind în zeci de gânduri,
Şi te întrebi de ai vreun rol,
În ale vieţii absurde rânduri.

În tine parcă iarăşi plouă,
E  o furtună printre nori,
Totul parcă-i pic de rouă,
Risipit de soare în zori.

Ai coborât din rai

Ai coborât din rai, plutind pe nuferi,
Să lupţi cu iadul pe acest pământ,
Cât de mult poţi tu oare să  suferi,
Când vezi că azi nimic nu este sfânt?

Ai coborât din rai, călcând pe stele,
Să lupţi mereu şi poate să iubeşti,
Îţi plângi a tale multe doruri grele,
Te zbaţi în lume calea să-ţi găseşti.

Ai coborât din rai, scăldată în soare,
Şi ai făcut doar cu iubirea legământ,
Dar ai aflat doar dragostea ce doare,
Ai găsit doar vise, spulberate în vânt.

Ai coborât din rai, de nori uşor adusă,
Printre muritori de rând să cauţi dorul,
Păşeşti domol, de lumea asta  ascunsă,
Dar toate parcă îşi iau acuma zborul.

Ai coborât din rai, şi-n lume m-ai găsit,
Să te culeg pe tine, o floare dintre spini,
Tu m-ai cules pe mine, un suflet rătăcit,
Cu ochii blânzi, de multe doruri plini.

Între iad şi rai

Din smoala iadului m-aş smulge,
Şi aş fugii la tine, undeva în rai,
Şi mii de diavoli de m-ar strânge,
Tot fug la tine, un sărut să-mi dai.

Pe diavoli aş călca fără de frică,
Aş alerga de mâna cu măriţii zei,
Doar să văd cum iarăşi fericită,
Zâmbind, în braţe tu mă mai iei.

Demonii îi vom pierde printre zei,
Iar zeii vor veghea iubirea noastră,
Te-aştept acum, hai vino să mă iei,
Şi să fugim din rai, pe o fereastră.

Să fugim departe în adânc pustiu,
Diavolii şi zeii să nu ne găsească,
Să fugim oriunde, dar vreau să fiu,
Cu tine, rătăcind în lumea noastră.

Degeaba

Degeaba speri la îmbogăţire,
Şi risipeşti viaţa pentru bani,
Nu cumperi vreodată nemurire,
Ne vor îmbătrânii aceeaşi ani.

Degeaba uiţi în viaţa să trăieşti,
Şi lupţi doar banul să-l aduni,
La bătrâneţe n-o să ai povesti,
La care nepoţii dragi să îi aduni.

Degeaba uiţi că timpul trece,
Prea repede şi poate prea tăcut,
Te îmbeţi cu bani şi apă rece,
Dar odată dus, e bun trecut.

Degeaba speri la mari averi,
Când nu ştii o viaţă să trăieşti,
La bogaţii doar tu mai speri,
Dar uiţi mereu să mai iubeşti.

În valurile vieţii

Singur plutesc, în marea învolburata,
Caut un ţărm, prin zbuciumate valuri,
Te caut pe tine, cu privirea disperată,
Dar eşti departe, rătăcind şi tu pe maluri.

Încerci să mă găseşti prin tulburi ape,
Să poţi să îmi întinzi o mână salvatoare ,
De ce mă cauţi  oare în altă parte?
Sunt lângă tine, nu mă vezi şi doare.

Încerc să mă agăţ de o speranţă,
Ca de o rătăcită corabie salvatoare,
Ce să plutească, acum parcă învaţă,
Blocată undeva într-o strâmtoare.

Deodată, vremea cruntă se răzbună,
Marea-i liniştită, cerul e acum senin
Norii disperării parcă nu se mai aduna
Viaţa acum, nu mai este doar un chin.

Aş întoarce lumea

Pentru tine aş seca şi marea,
Şi munţi aş pune în locul ei,
Dar iar mă macină întrebarea,
Dacă tu iubito mă mai vrei?

Râurile le-aş întoarce la izvor,
Aş întoarce ploaia către cer,
M-aş îneca în dragoste şi dor ,
Zile fără noapte o să-ţi ofer.

Soarele ar răsării de la apus,
Luna aş face-o seara să apună
Doar să văd acum al tău surâs
Să pot iarăşi să te ţin de mână.

Aş preface dealurile în câmpii
Şi codrii în lanuri mari de crini
Doar să văd cum iar la mine vi
Să simt, sufletul cum mi-l alini.

În istorie.. pagini goale

Conduşi de hoţi, batu-i-ar Sfântul,
Nu i-ar mai răbda deloc Pământul,
Aţi ajuns minţind, la cârma ţării,
Să daţi tot neamul vostru uitării.

Vindeţi tara pe bucăţi mici şi mărunte,
Şi brazii ni-i furaţi, din vârf de munte,
Vă bateţi joc de ce au făurit străbunii,
Vă bateţi joc de neam, în văzul lumii.

Nişte nulităţi fără valoare şi cuvânt,
Ne spuneţi voi ce-i drept acum, şi sfânt?
E drept orice va umple vouă buzunarul,
E sfânt orice va pune în conturi banul.

Istoria, în timp probabil că o să vă uite,
Sunteţi doar gunoaie multe şi mărunte,
Nişte nulităţi lipsite de orice valoare,
În istorie… veţi fi doar pagini goale.

Eşti

Eşti o oază ce salvează,
În deşertul arid al vieţii,
Eşti soarele ce luminează,
În răcoarea diminetii.

Eşti o vie pată de culoare,
În albul monoton al lumii,
Eşti a inimii licoare,
În lumina blândă a lunii.

Eşti licoare pentru suflet,
Rătăcită în lumea absurdă,
Eşti cea care aduce zâmbet,
Când lacrimile, obrazul udă.

Eşti căldura printre gheţuri,
Pe ale vieţii întinse sloiuri,
Eşti cea ce o cânt în versuri.
Într-ale vieţii multe doruri.

Flori de măr

De dorul tău, au înflorit în curte merii,
Şi viţele înmuguresc acum de drag,
Cu flori de măr, sub cerul primăverii,
Te aştep să treci din nou al casei prag.

Soarele, spre mine îţi încălzeşte calea,
Să nu te rătăceşti în drumul către mine,
Albinele îţi aduc cu zumzăit chemarea,
Ţi-am trimis-o, că mi-este dor de tine.

Te văd, în păr tu flori de măr  ai prinse,
Te îndrepţi grăbită către ale mele braţe,
Dar toate astea, sunt iubito numai vise,
Tu eşti pierdută, între crini fără speranţe.

Din flori de măr ţi-aş împletii cunună,
Ţi-aş aseza-o cu un sărut pe tâmple,
Am alerga prin rouă, ţinându-ne de mână,
Dar nimic din astea nu o să se întâmple.

Stropi de drag

De-al tău drag iubito plouă,
Norii parcă-s rupţi în două,
Stropi de dor cad pe pământ,
Stropi de drag, purtaţi de vânt.

Din stropi de drag ce sunt uniţi,
Se naşte râul de iubiri fierbinţi,
E un râu de pasiuni învolburat,
Ce-a izvorât din primul sărutat.

Din inimi ce se zbat aşa nebune,
Stropi de fericre parcă să adune,
Din râu de drag lovit de maluri,
Şi revărsat peste a iubirii dealuri.

Râu izvorât timid de pe o piatră,
Din doi stropi de drag deodată,
Se revărsă peste munţi de fericire,
Un râu din  doi  stropi de iubire.

Suflet de rouă

Eşti o floare ce-ai crescut în mărăcini,
Cu sufletul curat, ca roua dimineţii,
Trăieşti în lume, undeva între străini,
Şi-ţi visezi mereu iubirea mare a vieţii.

Eşti înger care zbori prin iad stingher,
Cu aripile albe cu suflet bun şi nepătat,
Printre diavolii cu furci din roşu fier
Zbori spre sufletul pereche şi curat.

Mac ce-ai răsărit prin lanuri cu tăciune,
Cu floare roşie şi sufletul bătut de vânt,
Rătăcită undeva, umblând prin lume,
Să mă găseşti e unicul tău gând.

Aştept cu braţele deschise amândouă,
Să ajungi, să pot din nou să te sărut,
Tu,  iubita mea cu sufletul de rouă,
Macul meu cu sufletul bătut de vânt

Nălucă de dor

De ochii tăi căprui mi-e dor
De zâmbetul cel larg şi drag
Mi-e dor iubito, simt că mor
Parcă te văd zâmbind în prag

Dar nu eşti tu, este o nălucă
Ce râde acum de dorul meu
Cum a venit, aşa o să se ducă
Iar eu rămân cu dorul greu.

De n-ar fi dorul asta-n lume
Ar fi viaţa toată numai roze
O nălucă n-ar mai face glume
De al meu dor să se amuze.

Nu te-aş vedea de câte ori
În visare ochii mi-i închid
Nu aş visa cum între flori
Te ascunzi şi fugi zâmbind.

Nu aş visa cum pe petale
De roşii trandafiri  şi crini
Păşim pe a iubirii dulce cale 
Aud de fericire cum suspini.

Pierduţi în vise

Aş vrea să pot să te sărut,
Când timpul ne desparte,
Eu te port mereu în gând,
Dar tu eşti aşa departe.

În vis cu braţul te cuprind,
Şi strâns te ţin de la mijloc,
Visez iubito, cum zâmbind,
Din sărutări tu faci un joc.

Îl  jucăm, pierduţi în vise,
Al nostru joc din sărutări,
Ascunşi în lumile interzise,
Undeva în depărtate zări.

Ascunsă după crini regali,
Faci provocator cu ochiul,
Cu ochii luminoşi şi mari,
Tu înteţeşti în mine focul.

Un foc ce de dorinţa arde,
Alimentat e de a ta iubire,
Departe de lume şi faţade,
Arde acum, fără oprire.

Tu nu mă crezi

Te iubesc, dar nu mă crezi,
O ţii pe-a ta, că fug de tine,
Aş vrea cumva şi tu să vezi,
Sunt nebunul ce la tine vine.

Tu mereu, mereu m-alungi,
Doar să poţi iar să mă chemi,
Şi vin la tine, precum slugi
Veneau la curţi, în alte vremi.

Cu capul jos, cu ochii trişti,
Cerşindu-ţi parcă iar iubirea,
Iar tu iubito, parcă insişti,
Că asta mi-e în lume menirea.

Voi alerga la tine, iar şi iar,
Dacă asta vrei şi îmi vei cere,
Şi voi spera, poate-n zadar,
Să nu m-alungi iar în tăcere.

De ce?

De ce  vreau mereu răspunsuri?
La întrebări venite din neant,
Mă încâlcesc în ale vieţii cursuri,
De ce mă simt al vieţii acrobat?

De ce nu ştiu nici eu ce vreau?
Când rostul parcă toţi mi-l ştiu
M-am săturat pe loc să stau
De ce liber eu nu pot să fiu?

De ce mă prinzi în vraja vieţii?
Şi-mi zici apoi că mi se pare
Un salt mortal, fără pretenţii
De ce mereu să-l sar eu oare?

De ce să ascult de gura lumii?
Când zice vrute şi nevrute
Nu aud doar când vor unii
Dar să stea şi alţii să asculte.

În umbra vieţii

În umbra vieţii

Un nebun, pierdut în lume,
Rătăcind în umbra vieţii,
Fără vre-un scop anume,
Căzut pradă acum tristeţii.

Căutând un loc sub soare,
Tot întreabă, întreaga lume,
Are el un scop, sau n-are?
Dacă-l are, cine-i spune?

Căutând prin lume rostul,
Rătăcind singur prin vise,
El făcând mereu pe prostul,
Oare toate au fost zise?

Sau mai are multe a spune
Chiar prin propria-i tăcere?
El se-ascunde iar de lume
Căutând ….. o mângâiere.

Scuză-mă

Scuză-mă că nu sunt chiar perfect,
Că a tale standarde eu nu le respect,
Scuză-mă că sunt doar un muritor,
Ce-am cutezat pe Pământ să mă cobor.

Scuză-mă că sunt nebun şi te iubesc,
Să mă ridic la a ta înălţime nu îndrăznesc,
Scuză-mă că sunt doar un simplu idiot,
Ce pentru tine a uitat în viaţa asta tot.

Scuză-mă că te privesc cu atâta drag,
Că mai apar oftând la tine-n prag,
Scuză-mă ca-ncerc să-ţi fiu aproape,
Dar nu pot să aud mereu a tale şoapte.

Scuză-mă că sunt un muritor de rând,
Ce nu poate citi ce ai mereu în gând,
Nu mă scuza, îndrăznesc să şi greşesc,
A greşi, pentru tine nu e pământesc.

Versuri

Ştiu, nu mai scriu ca înainte,
E greu, şi rămân fără cuvinte,
Când totul se aşterne lin la loc,
Nu mai găsesc al rimei joc.

Când viaţa devine prea comodă,
Ca să mă lase să mai scriu o odă,
Cu ultimul efort încerc să scriu ,
Dar versul, parcă sună a pustiu.

Nimic nu am acum a spune lumii,
Să scriu... doar că aşa vor unii?
Sau s-aştept să am ceva de spus,
În versuri, printre gânduri dus?

Alungat în tăcere

Tu mă alungi, nimic nu spui,
Te prăbuşeşti, sub ochii mei,
Nu mă mai laşi să te mângâi,
Cum mă lăsai tu de obicei.

Te pierzi, departe în a ta tăcere,
Undeva prin ale minţii colţuri,
Ţi-aş da acum puţină mângâiere,
Dar te ascunzi în ale vieţii rosturi.

Nu alergi la mine, ca în alte dăţi,
Când soarta grea te mai încearcă,
De gâtul meu tu nu te mai agăţi,
Când dai de greu, ca şi altă dată.

Singura încerci să lupţi cu viaţa,
Nu te mai ajut, cum fac mereu,
Aş vrea să-ţi pot reda speranţa,
Dar mă respigi, şi-mi este greu.

Tăcere iar

Tu taci din nou, nimic nu zici,
Tăcerea ta din nou mă arde,
Nici privirea nu o mai ridici,
Gândul tău e în altă parte.

Singur lupt, cu a ta tăcere,
Încerc să înţeleg ceva, orice,
Să pot să aduc o mângâiere,
Dar taci, nici nu ştiu de ce.

Tu taci, în tine e iar furtună ,
Încerc cumva s-o potolesc,
Dar mii de nori iar se adună,
De-a ta tăcere iarăşi mă lovesc.

E o tăcere care rău apasă,
Şi pune mii de întrebări,
E o tăcere care nu mă lasă,
Să văd o viaţă, fără nori.

Hoţi de ţară

Mincinoşi cu ceafa groasă,
Ne conduc acuma ţară,
Vă întreb pe dumneavosatra,
De ce-au murit la Timişoara?

Ca să vindeţi voi  o ţară?
Să furaţi, ce nu mai este?
Să lăsaţi romani să piară?
Să vă adunaţi voi zestre?

Au murit sperând să poată,
Să-şi trăiască în tihnă viaţa,
Nu să stea cerşind la poartă,
Ascunzând de lume faţa.

Au murit sperând la libertate,
Nu la trai modern, în iobăgie,
N-au murit ca să îngraşe,
Ceafa voastră cafenie.

Iobagi suntem, la noi acasă,
Şi slugi, la hoţii ce conduc,
O ţară mândră şi frumoasă,
Ce au furat-o, toţi pe rând.

Ceva perfect

Ne-am întâlnit, nu ştiu de ce?
Destinul, ne-a unit pe amândoi,
Să fie oare doar ceva ce trece?
Sau ceva perfect, trăit în doi?

De-ar fi, să fie totul trecător,
Ar fi trecut, şi n-ar mai fi aici,
Şi n-aş  mai venii la tine în zbor
De câte ori privirea ţi-o ridici.

Totul pare să tindă spre perfect
Trecător, nimic nu-i între noi,
Nu găsesc nicicând vre-un defect,
La ceea ce trăim acum în doi.

E o poveste veche, de când lumea,
E scrisă în cărţi, cantata în poezii,
E o poveste pe care doar iubirea,
Te poate face la nesfârşit s-o scrii.

Povestea sufletelor unite de iubire,
Predestinate, cumva să se găsească,
Se luptă, şi cu o ultimă zvâcnire,
Vor ştii  mereu să se iubească.

De ziua mea

De ziua mea, mă simt iubit,
De toţi şi tot ce e în jurul meu,
Mă simt atât de bun şi fericit,
Mă simt iubit, de Dumnezeu.

Trăiesc aici, lângă cei dragi,
Mă îmbratiseaza şi zâmbesc,
Copiii îmi zic, cu ochii largi,
Tati, la mulţi ani şi te iubesc.

Prietenii îmi zic,  să trăieşti,
Fac glume, pe seama mea,
Uite măi că  îmbătrâneşti,
Şi iţi cam trece vremea ta.

Nu eşti om, eşti inger

Eu te iubesc, în felul meu ,
Nu te iubesc ca orice om,
Eşti parte a sufletului meu,
Te iubesc, dar nu eşti om.

Eşti înger, coborât din cer,
Tu mângâi sufletul pribeag ,
Eşti doar un înger mai rebel,
Ce ai sosit la mine-n prag.

Tu nu eşti om, aşa ca mine,
Eşti un înger rătăcind aici,
Tu faci mereu câte un bine,
Încerci cu greu să mă ridici.

Îngeraş, cu aripile ostenite,
Încercând din nou să zbori,
Tu ai pătruns în a mea minte,
Eşti înger, printre muritori.

Un sărut

Un sărut eu am închis,
Undeva, lângă un vis,
Un sărut,  pentru tine,
E sărutul de la mine.

Un sărut, eu am ascuns,
Lângă suflet este pus,
Un sărut blând, de iubire,
E sărutul pentru tine.

Un sărut mai am acum,
Nu ştiu unde o să-l pun,
O să-l pun peste un nor,
Lângă o lacrimă de dor.

M-ai învăţat

M-ai învăţat ce-nseamnă să iubesc,
M-ai învăţat, cum e viaţa s-o trăiesc
Te iubesc şi-mi eşti atât de dragă
Te voi iubi mereu, o viaţă întreagă.

M-ai învăţat ce-nseamnă lin să zbor,
M-ai învăţat, să plutesc lângă un nor,
Te iubesc şi-mi eşti mereu aproape,
Te voi iubi mereu, până la moarte.

M-ai învăţat ce-nseamnă fericirea,
M-ai învăţat, să preţuiesc iubirea,
Te iubesc şi eşti mereu aici cu mine,
Te voi iubii, mereu voi fi lângă tine.

Când tot în lume

Când tot în lume se dărâmă,
Eu, pot mereu să mă ridic,
Când sufletul mi se fărâmă,
Plâng, nu pot să fac nimic.

Când tot în lume, va renaşte,
Eu, pot să stau şi să privesc,
Sufletul, iubirea o cunoaşte,
Nu pot acum să nu iubesc.

Când tot în lume înfloreşte,
Eu, pot să stau şi să mă mir,
Sufletul timid, acum iubeşte,
Cusut cu al fericirii roşu fir