vineri, 23 mai 2014

Între iad şi rai

Din smoala iadului m-aş smulge,
Şi aş fugii la tine, undeva în rai,
Şi mii de diavoli de m-ar strânge,
Tot fug la tine, un sărut să-mi dai.

Pe diavoli aş călca fără de frică,
Aş alerga de mâna cu măriţii zei,
Doar să văd cum iarăşi fericită,
Zâmbind, în braţe tu mă mai iei.

Demonii îi vom pierde printre zei,
Iar zeii vor veghea iubirea noastră,
Te-aştept acum, hai vino să mă iei,
Şi să fugim din rai, pe o fereastră.

Să fugim departe în adânc pustiu,
Diavolii şi zeii să nu ne găsească,
Să fugim oriunde, dar vreau să fiu,
Cu tine, rătăcind în lumea noastră.

joi, 22 mai 2014

Degeaba

Degeaba speri la îmbogăţire,
Şi risipeşti viaţa pentru bani,
Nu cumperi vreodată nemurire,
Ne vor îmbătrânii aceeaşi ani.

Degeaba uiţi în viaţa să trăieşti,
Şi lupţi doar banul să-l aduni,
La bătrâneţe n-o să ai povesti,
La care nepoţii dragi să îi aduni.

Degeaba uiţi că timpul trece,
Prea repede şi poate prea tăcut,
Te îmbeţi cu bani şi apă rece,
Dar odată dus, e bun trecut.

Degeaba speri la mari averi,
Când nu ştii o viaţă să trăieşti,
La bogaţii doar tu mai speri,
Dar uiţi mereu să mai iubeşti.

miercuri, 21 mai 2014

În valurile vieţii



Singur plutesc, în marea învolburata,
Caut un ţărm, prin zbuciumate valuri,
Te caut pe tine, cu privirea disperată,
Dar eşti departe, rătăcind şi tu pe maluri.

Încerci să mă găseşti prin tulburi ape,
Să poţi să îmi întinzi o mână salvatoare ,
De ce mă cauţi  oare în altă parte?
Sunt lângă tine, nu mă vezi şi doare.

Încerc să mă agăţ de o speranţă,
Ca de o rătăcită corabie salvatoare,
Ce să plutească, acum parcă învaţă,
Blocată undeva într-o strâmtoare.

Deodată, vremea cruntă se răzbună,
Marea-i liniştită, cerul e acum senin
Norii disperării parcă nu se mai aduna
Viaţa acum, nu mai este doar un chin.

miercuri, 14 mai 2014

Aş întoarce lumea


Pentru tine aş seca şi marea,
Şi munţi aş pune în locul ei,
Dar iar mă macină întrebarea,
Dacă tu iubito mă mai vrei?

Râurile le-aş întoarce la izvor,
Aş întoarce ploaia către cer,
M-aş îneca în dragoste şi dor ,
Zile fără noapte o să-ţi ofer.

Soarele ar răsării de la apus,
Luna aş face-o seara să apună
Doar să văd acum al tău surâs
Să pot iarăşi să te ţin de mână.

Aş preface dealurile în câmpii
Şi codrii în lanuri mari de crini
Doar să văd cum iar la mine vi
Să simt, sufletul cum mi-l alini.

luni, 5 mai 2014

În istorie.. pagini goale

Conduşi de hoţi, batu-i-ar Sfântul,
Nu i-ar mai răbda deloc Pământul,
Aţi ajuns minţind, la cârma ţării,
Să daţi tot neamul vostru uitării.

Vindeţi tara pe bucăţi mici şi mărunte,
Şi brazii ni-i furaţi, din vârf de munte,
Vă bateţi joc de ce au făurit străbunii,
Vă bateţi joc de neam, în văzul lumii.

Nişte nulităţi fără valoare şi cuvânt,
Ne spuneţi voi ce-i drept acum, şi sfânt?
E drept orice va umple vouă buzunarul,
E sfânt orice va pune în conturi banul.

Istoria, în timp probabil că o să vă uite,
Sunteţi doar gunoaie multe şi mărunte,
Nişte nulităţi lipsite de orice valoare,
În istorie… veţi fi doar pagini goale.

duminică, 4 mai 2014

Eşti

Eşti o oază ce salvează,
În deşertul arid al vieţii,
Eşti soarele ce luminează,
În răcoarea diminetii.

Eşti o vie pată de culoare,
În albul monoton al lumii,
Eşti a inimii licoare,
În lumina blândă a lunii.

Eşti licoare pentru suflet,
Rătăcită în lumea absurdă,
Eşti cea care aduce zâmbet,
Când lacrimile, obrazul udă.

Eşti căldura printre gheţuri,
Pe ale vieţii întinse sloiuri,
Eşti cea ce o cânt în versuri.
Într-ale vieţii multe doruri.