joi, 31 octombrie 2013

O lume nebună

O lume nebună, în goană după bani,
Le zic nebuni, la cei ce mai iubesc,
Uită de viaţă, aleargă ani şi ani,
După banii, ce prea mult ei îi doresc.

Nici nu mai ştiu ce-nseamnă iubirea,
Se bucura de portofelul gros şi plin,
E nebună parcă, toată omenirea,
Uităm, o carte bună arar să mai citim.

La ce îţi folosesc averi  şi mari palate?
Când nu şti măcar cum e să fi iubit,
La ce bun ai conturi mari şi îndesate,
Când sufletul e atât de gol şi pustiit?

Alergaţi nebuni, îmbătaţi de bogăţii,
Aţi strânge banii din întreaga lume,
Uitaţi de părinţi, de fraţi şi de copii,
Doar banul mai ştie al vostru nume.

Vă treziţi cândva, în ceasul morţii,
Că aveţi averi, şi tot ce vă doriţi,
Dar viaţa-i crudă, este ironia sorţii,
Nu-i aveţi aproape pe cei ce îi  iubiţi.

Ai da în clipele ce sunt acum pe urmă,
Tot ce-o viaţă ai adunat cu lăcomie,
Pentru clipa în care sufletul se curmă,
Toţi cei uitaţi, acum în jurul tău să fie.

Dar sunt departe toţi, i-a luat valul
Aleargă în lume, după bani, avari,
I-ai învăţat doar să slujească banul,
Dar nu cunosc iubirea sufletelor mari.

luni, 28 octombrie 2013

Zâmbet împrumut

Eşti nervoasă, tuni şi fulgeri,
Şi scuipi foc în jurul tău,
M-aş preface în stol de îngeri,
Să te feresc, de tot ce-i rău.

Nu-i al tău focul ce-l scuipi,
Nici nu tuni din a ta vină,
De-aş fi un înger cu aripi,
Aş încerca să-ţi fac lumină.

Să-ţi fie totul lin în cale,
Şi doar lumină în jurul tău,
Să nu mai văd lacrimi amare,
Nimic să nu-ţi mai facă rău.

Un om sunt, nimic mai mult,
De rău să te feresc, nu pot,
Îţi dau un zâmbet, împrumut,
Atâta fac, mai mult nu pot.

vineri, 25 octombrie 2013

Nedumeriri

Văd că încerci să mă eviţi,
Nici nu ştiu ce e cu tine,
Nu ştiu nici dacă mă minţi,
Când îmi zici că totu-i bine.

Parcă încerci să stai departe,
De tot ce e legat acum de mine,
Parcă eşti cu mintea-n altă parte,
Şi nu mă laşi acuma lângă tine.

Gresit-am oare eu acum ceva?
Sau altceva te macină şi doare?
Te văd departe, pierdută undeva,
Departe eşti, şi rătăcită-n zare.

Spre tine încerc să vin timid,
Să îţi aduc o mică mângâiere,
Şi braţul, să te sprijin îl întind,
Dar mă refuzi, şi-mi dai tăcere.

Am înţeles, vrei să te las acum,
Că nu vrei pe nimeni pe aproape,
Dar nu te pot lăsa oftând, în drum,
Încerc să te mângâi cu şoapte.

miercuri, 23 octombrie 2013

Te ascunzi de mine

Nu ştiu ce s-a întâmplat,
Dar simt că nu ţi-e bine,
Aş vrea să pot să te ajut,
Dar te ascunzi de mine.

Şi tot încerci să m-amăgeşti,
Că eşti bine şi voioasă,
Dar simt, la fel cum şi tu simţi,
Când viaţa mi-e întoarsă.


Nu vreau să te cert acum,
Vreau doar să fug la tine,
Să te ajut, dar nu ştiu cum,
Căci te ascunzi de mine.

marți, 15 octombrie 2013

Eşti frumoasă

Eşti frumoasă dimineaţa,
Când apari aşa, zâmbind ,
Zâmbetul îţi luminează faţa,
Când în braţe te cuprind.

Eşti frumoasă în miez de zi,
Când apari din depărtare,
Cu ochii luminoşi şi vii,
Când te strâng în braţe tare.

Eşti frumoasă pe înserat,
Când te fură somnul, uşor,
Cu părul tău, ce-l ţii legat,
Când te strâng la piept cu dor.

Şi frumoasă eşti în noapte,
Când visezi, vise fierbinţi,
Şi îţi spun a mele şoapte,
Tu, în braţe mă cuprinzi.

vineri, 11 octombrie 2013

Focul iubirii




Pentru iubita mea soţie
după 10 ani de căsnicie

Te iubesc atât de mult,
În iad aş merge pentru tine,
Dar iadul, este pe pământ,
Când nu eşti lângă mine.

Şi ard mai rău ca-n iad,
Şi focul, parcă-i şi el rece,
Dacă eu pe tine nu te văd,
Focul iadului nu trece.

Să stingi, doar tu mai ştii,
Focul care arde-n mine,
Îl stingi, când lângă mine vii,
Se stinge, numai lângă tine.

Stau şi te aştept în prag,
Cu focul care arde-n mine,
Stau şi te aştept cu drag,
Iubito, te aştept pe tine.

De zece ani eu te aştept,
Zi de zi, ca la început,
Te aştept, cu doru-n piept
Să vii acasă, să te sărut. 


miercuri, 9 octombrie 2013

Ascunşi în paradis

Povestea ce-o trăim în doi,
E o poveste cu iz de interzis,
Noi alergam desculţi şi goi,
Ascunşi de lume, în paradis.

Noi trăim în lumea noastră,
Fără limite şi fără zeci de legi,
Ne iubim în noaptea albastră,
Desculţă-n paradis alergi.

Dispare parcă o lume întreagă,
Când noi iubito ne întâlnim,
Îţi sunt drag şi îmi eşti dragă,
Sub clar de luna ne iubim.

În lume totul pare o nebunie,
Noi suntem departe, în paradis,
Şi ne iubim cu atâta bucurie,
Dar totul parcă-i doar un vis.

luni, 7 octombrie 2013

Printre ceţuri de mătase

E aşa frig de dimineaţă,
Au căzut şi brume groase,
Soarele, ne mai dezgheaţă,
Printre ceţuri de mătase.

E zi de toamnă, friguroasă,
Soarele cu raza lui plăpândă
Mai topeşte bruma groasă,
Ce vrea iarba s-o ascundă.

Pe la prânz e chiar plăcut,
Să stăm în curte pe la soare,
Dar spre seară, în asfinţit,
Parcă iar e mai răcoare.

Nici copiii nu mai stau
Atât de mult pe-afară,
Pe la şapte, în casa vreau,
Că e frig, că nu-i mai vară.

Se adună să se joace,
Toţi în casă, lângă foc,
Îşi dau jos a lor cojoace
Şi îşi încep al serii joc.

Chiuie în cor de bucurie,
Ţopăie şi sar prin case,
E atât de multă fericire,
Printre ceţuri de mătase.

vineri, 4 octombrie 2013

Osândit la iubire

Sunt osândit să nu stau departe,
De tot ceea ce eu vreau să simt,
Sunt osândit, ca eu să am parte,
De ce mi-e drag şi vreau s-ating.

Sunt osândit să lupt mereu,
Pentru ce-mi place în viaţă,
Sunt osândit s-ajung cu greu,
Să lupt mereu, pentru speranţă.

Sunt osândit să am parte mereu,
De dragoste, şi-un pic de nebunie,
Sunt osândit, eu şi sufleţelul meu,
Să am parte de-un pic de bucurie.

Sunt osândit să te iubesc în veci,
Pe tine, şi pe nimeni alta,
Sunt osândit ca tu să mă iubeşti
Şi bună-mi este soarta.