Şoapte

M-am trezit acum din nou,
Cu gândul iar la tine
Te aud, parcă într-un ecou,
Spunându-mi şoapte de iubire,.

În viaţa asta  ce-o trăim,
Printre urltete şi şoapte,
Noi ştim atât, că ne iubim,
Iubind, mergem mai departe.

Şi doar odată mi-ai zâmbit
Doar odată şi-a fost  de-ajuns
Ca să devin al tău iubit
Şi-n suflet mi-ai pătruns.

După 15 ani

Ne iubim de cincisprezece ani,
Şi împărţim aceeaşi soartă,
Avem iubito, trei copii,
Şi-i creştem laolaltă .

De ne-a fost rău sau bine,
O ştim doar noi şi Cel de sus,
Le-am trecut pe toate, lângă tine,
Şi-a fost iubirea mai presus.

Eram tineri şi nebuni,
Şi n-ascultam de lume,
Ne iubeam şi eram buni,
Şi toate erau bune.

Noi am clădit, cum am putut,
Cu trupurile istovite,
Am clădit, din ce-am avut,
O viaţă, printre vise.

Acum, vedem cum cresc copiii,
Si vin in braţe sa ne sară,
Iar noi, in braţele iubirii,
Trăim, a vieţii noastre vară.

Două inimi

Ne iubim, în ciuda lumii,
Mulţi, ar vrea să ne oprească,
Ale noastre două inimi
Care vor să se iubească.

Două inimi, bat nebune,
Bat, cu dragoste şi dor,
Bat, în ciudă la o lume,
Bat, cum nu vor bate a lor.

Două inimi, parcă-s una,
Bat deodată, în sincron,
Nu stau să asculte lumea,
Şi-a ei sfaturi de bonton.

Două inimi şi-o iubire,
Ce se împarte între ele,
Bat deodată, în neştire,
Bat, în ciuda lumii rele.

Soare cu dor

E soare acum, de dimineaţă,
Şi atâta mi-e acum de greu,
Să nu fi tu, la mine-n fata,
Tu, să stâmperi dorul meu.

Bate soarele, arzând prin geam,
Şi eu atât de mult  aş vrea,
Lângă mine, acuma să te am,
Tu, să-mi stâmperi inima .

Zâmbeşte soarele din ceruri,
El te vede pe unde eşti,
Şi mă ard, a mele doruri,
Tu, alinarea dorurilor eşti.

Arde soarele, parcă în ciudă,
Parcă-mi zice că te vede,
Doru în inima mi-afundă,
Tu … şi dorurile mele.

Soţie dragă!

Tu, scumpă şi angelică fiinţă,
Eu nu cred  că-i cu putinţă,
Ca în viaţa mea, vreodată,
Să iubesc mai mult, o fată.

Ştiu… a fost cândva, demult,
Te-am văzut şi mi-ai plăcut.
Au trecut ani mulţi, grămadă,
Lângă tine, soaţă dragă.

Au fost ani şi buni şi grei
Trecut-am bine peste ei
Eu, alături, lângă tine,
Tu, alături, lângă mine.

Trecut-au toate peste mine,
Mi-a fost greu, mi-a fost şi bine,
Te-am iubit din prima clipă,
Şi ai fost a mea iubită.

Şi la fel ca la-nceput
Te iubesc, şi chiar mult.
O, nu-i drept, dragostea  nu piere
Nici prin timp şi nici prin vreme.

Ea tot creste, întruna creşte
Parcă, nu se mai opreşte,
Creşte întruna, a mea iubire,
Pentru tine, a mea soţie.

Off, de-ar ţine viaţa asta
Cât îmi pot iubi nevasta,
Aş trăii, la nesfârşit,
Că iubesc, că sunt iubit.

Eşti altfel

Eşti atâta de diferită,
De tot ce-am cunoscut,
Şi atâta mi-e de frică,
Să nu te pierd , să nu te uit.

Nu te ştiu de multă vreme,
Dar te ştiu atât de bine,
De parcă o viaţă, în tăcere,
Am trăit pe lângă tine.

La fel mă ştii şi tu pe mine,
Şi faci, aşa cum faci mereu,
Lupţi alături lângă mine,
Când în viaţa ne e greu.

Iar când viaţa ne încearcă
Pe vreo unul dintre noi,
Împărţim aceeaşi luptă,
Pentru unul, luptăm doi.

Noi răzbim până la urmă,
Căci luptăm pân’ la sfârşit,
Şi lăsam ce-i rău în urmă,
Şi zâmbim, c-am reuşit.

Şi când unul stă să cadă,
Celălalt, e pe aproape,
Îi întinde o mână caldă,
Şi îl sprijină, cât poate.

Uit de mine când ţi-e greu
Mă zbat, cumva să te ajut,
Tu uiţi de tine, mai mereu,
Când mă vezi că am căzut.

Noi, ne ridicăm cu rândul,
Eu pe tine, tu pe mine,
Şi ne bucurăm la gândul,
Că la urmă, va fi bine.

Nimic mai mult

Atâta de mult în viaţa asta vreau,
De-aş putea pe lângă tine, eu să stau,
Să te strâng la piept, cu atâta dor,
Să te îmbăt cu mii de şoapte, de amor.

Te-aş ţine în braţe, întreaga noapte,
Să te îmbăt, cu mii şi mii de soapte,
Cu mii şi mii de blânde mângâieri,
Să te trezesc şi azi, la fel ca ieri.

Să te văd cum te trezeşti zâmbind,
Când în braţe dimineaţa te cuprind,
Să te trezesc în zori,cu un sărut,
Atâta vreau, nimic mai mult.

Iubirile de-o vară

În adierea vântului de seară,
Se leagănă uşor stejarii,
În freamătul iubirilor de-o vară,
Se leagănă şi arţarii.

Că sunt iubiri ce vin şi trec,
La fel ca anotimpul,
Doar cele adevărate se petrec,
De parcă sfidează timpul.

Timpul ,care trece în zbor,
Şi nu sta să se mire,
Cum   ne iubim, cu atâta dor,
El zboară, în neştire.

Noi ne iubim pe sub stejar
Deşi de mult trecuta-i vara
Iubirea cu gust dulce-amar
Şi aşteptam să vină seara.

Seara, când stelele răsar,
Şi umbra lui se duce,
Umbra frumosului stejar,
Se duce să se culce

Doar noi rămânem amândoi,
Pe sub stejar, ca asta vară,
Şi ne iubim, cum ştim doar noi,
Ne iubim seara de seară.

De pleci…

Stau şi aştept cu nerăbdare,
Doar un răspuns, din partea ta,
Să ştiu de pleci în depărtare,
Să ştiu de lângă mine tu vei sta.

Ştiu că îţi este greu să alegi
De vrei să pleci, sau să rămâi,
Dar totuşi dacă o să pleci
Să ştii că drumul are căpătâi.

O să te-ntorci din nou la mine,
Când drumul se termină,
Eu, o să te aştept mereu pe tine,
O să te aştept, ca pe o zi senină.

Căci poţi pleca oriunde în lume,
Atâta timp cât doar noi ştim,
Că sufletu-ţi rămâne lângă mine,
Şi vreau atâta doar, să mai vorbim.

Zile de toamnă

A început să se înnoreze,
Şi vine toamna, peste noi,
Norii, vor să-ngreuneze,
Căldura verii de apoi.

Parcă încep stropii să cadă,
Câte unul, mai pe rând,
Se adună nori grămadă,
Se-aud picurii căzând.

Şi se-nvârt deasupra mea,
Toţi norii din cerul mare,
Liniştită cade acuma ploaia,
În ciuda verii, ce e dusă-n zare.

Cade ploaia, cu stropi mici,
Udă tot ce-i pe pământ,
Cade ploaia, ca un bici,
Se aud apele, încet curgând.

Evadare în natură

Pe mal, sub salcia ce plânge ,
Noi stăteam pe iarba verde ,
Ascultăm râul ce curge,
Ştiam că nimeni nu ne vede.

Împărţeam aceeaşi bucătura,
Din mâncarea ce-o aveam,
Şi cu apă, în loc de băutură ,
Parcă amândoi ne îmbătăm.

Timpul parcă şi el se oprea,
Clipa, ca să nu ne treacă,
Lumea, parcă-n loc stătea,
Cu noi ca să petreacă.

Totul parcă era un fel de vis,
Şi-o visare parcă era totul,
Noi am evadat, în paradis,
Şi nimeni nu ne ştia locul.

Performanţă în dos.

Într-o tară unde totul,
Se dărâmă la început,
Unde dosul, spune totul,
Eu, refuz să îl sărut.

Să-l sărute cine vrea,
Dosul celor mai de sus,
Şi să-şi vândă ei onoarea,
La un dos, ce e sus pus.

Cei ce refuzăm pupatul,
Ne tot zbatem, în zadar,
Că ne fură totul statul,
Să dea celui ce dă pupe-n dar.

Toţi care mai au onoare
Fug acum, da fug de voi!
Nu s-au săturat ei oare
Să pupe dosuri pe la noi?

Paradis în vise.

Tu dormi atât de liniştită,
Şi totul urlă-n jurul tău,
Prin somn zâmbeşti, şi fericită,
Uiţi de tot ce-n lume-i rău,

Să te trezesc, eu nici nu vreau,
Ca să nu îţi tulbur ţie visul,
În lume, totul e atât de rău,
Şi-n visul tău e paradisul.

Parcă s-a mai răcorit puţin,
Eu, cu grijă te-nvelesc,
Să nu-ţi tulbur visul plin,
De paradis dumnezeiesc.

Dormi, puiuţul tatii drag,
Îţi veghează tata visul,
Stau, şi te privesc din prag,
Cum visezi tu, paradisul.

Fără tine

N-am vorbit, de două ore,
Deja dorul tău mă doare,
Stau şi mă gândesc, să ştii,
De rezist singur o zi.

De două ore n-am vorbit,
Şi timpul, parcă s-a oprit,
Ceasul uita să mai bată,
Cum bătea el altă dată.

Parcă  bate tot mai rar,
Îl privesc, cum iar şi iar,
El din clipe, face ore,
El nu ştie că mă doare?

Off, de-ar bate un pic mai des,
Să ajung să  te-ntâlnesc,
Că mă macină aşteparea,
Şi tu, doar tu eşti alinarea.

Ochii şi sufletul

Stau şi văd cum te desprinzi
Şi cum dispari în zare,
Cu privirea încerci să mă cuprinzi,
Dar eşti pe-o depărtată cale.

Şi ne gândim, aşa deodată,
La ceea ce ziceau bătrânii,
Că ochii care nu se văd, se uită,
Dar nu-i sfârşitul lumii.

Şi chiar de ochii se mai uită,
Când suntem departe în lume,
Sufletele împreună se frământă,
Şi încearcă să ne adune.

Să ne adune iar unul cu altul,
Cum eram acum o vreme,
Să n-ascultam ce zice sfatul,
Bătrânilor bătuţi de vreme.

Ei au dreptate-n felul lor,
Dar ce contează ochii?
La sufletele care până mor
Unite sunt, din voia sorţii.

Viaţa

Voi, care mie îmi ziceţi,
Viaţa mea cum s-o trăiesc,
Atât zic doar, să mai tăceţi,
Că orişicum vă ocolesc.

Aveţi şi voi o viaţă cred,
Şi trăiţi-o cum veţi vrea,
Că nu stau eu să vă-ntreb,
Ce-aveţi voi cu viaţa mea.

Dar prefer să nu vă aud,
Când îmi daţi voi mie sfaturi ,
Şi îmi ziceţi că-s bolund,
Că-mi trăiesc viaţa în salturi.

Nu înţeleg ce treabă aveţi,
Că merg lin, sau că o sar,
Ca şi voi o viaţă aveţi,
Şi-o trăiţi, dar în zadar.

Ca în loc să vă bucuraţi de ea,
Să o trăiţi cum ea va place,
Voi vă bateţi capul cu a mea,
De parcă nu aveţi ce face.

Dulce împăcare

Aşa-i în astă lume calea,
Că după orice ceartă,
Dulce să fie împăcarea,
La urmă, toate se mai iartă.

Dulcele moment al iertării,
După al cerţii zbucium,
Clipa scumpă a împăcării,
Într-al iubirii susur.

Nu-i nimic mai scump,
Că împăcarea, după ceartă,
Să uităm tot, pentr-un sărut,
Si toate, la sfârşit se iartă.

Calea pierdută

Te văd atât de abătută,
Şi nu ştiu de ce anume,
Parcă umbli rătăcită,
Pe o cale fără nume.

Nici ceva de vrei nu şti,
Sau de umbli fără rost,
Şi sperând ceva  să afli,
Tu tot mergi, în sus, în jos.

Nu şti, ce cauţi anume,
Sau de mergi, aşa, pe drum,
Încercând să uiţi de lume,
Ca să-ţi pară drumul bun.

Dar nu poţi uita uşor,
Câte ai acum pe suflet,
Că te macină şi dor,
Şi nu trec ele cu un zâmbet.

Chiar şi zâmbetul e fals
Încercând să pari altfel,
Când şi sufletul ţi-e ars,
De necazuri, fel de fel.

Dar le treci cumva pe toate,
Şi mai greu, şi mai uşor,
Doar un prieten, dacă poate,
Îţi face drumul mai uşor.

Viaţa ca un pom.

În viaţa asta ce-o trăim,
Frumoasă, grea, sau cum o fi
Simţim nevoia să iubim,
Căci viaţa trece, şi alta nu-i.

Ce e o viaţă fără iubire?
E ca pomul fără rod,
El tot creşte, în neştire,
Dar ajunge lemn de foc.

Şi odată ars în focuri,
Se transformă încet, în scrum,
Şi ar face multe roduri,
Dar e cam târziu acum.

A avut timp să rodească,
Dar a stat, doar a crescut,
Şi-n chemarea cea cerească,
Ar face tot ce n-a făcut.

Printre stropi

Plouă, de vreo două ore,
Ploua întruna, cu stropi deşi,
Eu te-aştept cu nerăbdare,
Ca pe o prinţesă din poveşti.

Printre stropi încerc să văd,
Unde eşti, dacă mai vii.
Plouă de parcă-i prăpăd,
Eu te-aştept în ploaie, ştii?

Şi deodată te-am văzut,
Aveai părul lung şi ud,
Tu, din ploaie ai apărut,
Mi te-ai cuibărit la sân râzând.

Sunt doar udă şi mie frig,
Lângă tine mă-ncălzesc,
La sânul tău stau dârdâind,
Şi-ţi şoptesc că te iubesc.

Valsul iubirii

M-ai cuprins ca într-un dans,
În braţele iubirii noastre,
M-ai condus, în pas de vals,
Pe culmea dragostei curate.

A trecut timpul peste noi,
Şi viaţa, ne-a dat teste,
Le-am trecut, valsând în doi,
Dansam că într-o poveste

O poveste lungă de iubire,
Cum doar noi doi o ştim,
Că nimeni nu mai vrem să ştie,
Cât de mult noi ne iubim.

În viaţa asta ce-o trăim
Ca un tango de pofte,
Într-un vals, noi ne iubim,
Şi trecem peste toate.

Şi toţi se uită lung la noi,
Că nu ne ştiu ei dansul,
Ei ştiu dansa tango în doi,
Doar noi cunoaştem valsul.

E valsul ce-l dansăm doar noi,
E dansul inimilor noastre,
Îl vom dansa mereu, în doi,
Îl vom dansa, până la moarte.

Ultima fărâmă

Viaţa e atât de grea,
Când totul se dărâmă,
Şi vezi cum cade în faţa ta,
Şi ultima fărâmă.

Ultima fărâmă din speranţa,
Că într-o zi îţi va fi uşor,
Să îţi trăieşti şi altfel viaţa,
O viaţă fără nici un dor.

Dar nu poţi scăpa cum vrei,
De dorul ce te omoară,
Şi nu poţi trăi cum vrei,
Când soarta te doboară.

Dar toate trec, la fel cum vin,
Şi tu treci, la fel prin toate,
Şi n-o să-ţi mai fie viaţa chin,
Dacă mă ţii  aproape.

Eşti atâta de frumoasă

Eşti atâta de frumoasă
Când luna te răsfăţa,
Cu raza sa cea luminoasă,
Mângâindu-te pe faţă.

Aş sta aşa, să te privesc,
Cât e de lungă o noapte,
Cum stelele care sclipesc,
Te mângâie pe pleoape.

Dormi, în vise te cufunzi,
Şi luna de pe cer se miră,
Cum prin somn tu mai surâzi,
Într-a ei blândă lumină.

Şi stelele mai şuşotesc,
Şi somnul ţi-l admiră,
Ele mai tare strălucesc,
Să facă mai lumină.

Să ţi se vadă chipul cald,
Prin  vis, cum tu zâmbeşti,
O noapte eu te-am admirat,
Şi acuma te trezeşti.

Păstori din soare

Din soarele care apune,
Sus pe culme, după deal,
Doi păstori şi a lor turme,
Se coboară încet pe mal.

Îşi duc turmele la stâna,
Ce se află jos, în vale,
Mânuind cu a lor mâna,
Toiagul cel plin de jale.

Sunt bătrâni, deabia se ţin,
În picioare după turmă,
Şi vorbesc de-ai lor feciori,
Care i-au lăsat în urmă.

Au plecat în larga lume,
Ca să-şi caute norocul,
Au uitat de mult  de turme,
Şi de stâna, unde le e locul.

Pe sub stejar

Pe liman, pe sub stejar,
Ne plimbam, atât de des,
Pe aleea inimilor ce tresar,
Tresar, atunci când se iubesc.

Şi mulţi râdeau pe-ascuns de noi,
Şi ne bârfeau la colţuri,
Ei nu cunosc iubirea-n doi,
Dar ne fac nouă reproşuri.

Că nu suntem cum ei ne vor,
Suntem cum ne place nouă,
Noi, n-ascultam de gura lor,
Noi, împărţim iubirea-n două.

În două inimi, ce tresar,
Când se scutură stejarii,
Şi se iubesc pe sub stejar
Deşi trecut-au peste ele anii.