Interzis să te iubesc

Te mai iubesc dar nu-ţi mai spun,
Mi-ai interzis deodată să iubesc,
Iubirea doar în versuri o mai pun,
Rănile din suflet, încet se adâncesc.

E interzis să-ţi spun că îmi eşti dragă,
Încerc măcar în braţe, de pot să te ţin,
Inima, nebună stă pieptul să îl spargă,
Iar mintea îmi spune că iubirea e venin.

O luptă este în mine, o luptă fără miză,
Să îmi alung iubirea, oricât încerc, nu pot,
Ajung constant la aceeaşi grea remiză,
Mi-e interzis dar te iubesc, nu mai suport.

Fum de iubire

Mi-ai spus cumva, aşa într-o doară,
Eu să nu-ţi mai spun cât te iubesc,
Să stau, să las dragostea să moară,
Sufletul de pot, în loc să mi-l opresc.

Eu înţeleg mai greu, şi chiar de tac,
În taină, te iubesc mai rău că un nebun.
Şi mă gândesc ce pot acum oare să fac,
Din flăcări de iubire, să nu rămână fum.

Sunt oarecum legat la ochii amândoi,
Şi-mi caut drumul rătăcind în noapte,
Sperând să mai găsesc ceva, orice din noi,
Să pot să îţi spun iar a iubirii şoapte.

Dar te ascunzi, şi fugi mereu de mine,
Legat la ochi degeaba îmi caut drumul,
Acela ce mă ducea mereu la tine,
Tot ce găsesc acum e numai fumul.

Fără regrete

Mă întreb de m-ai iubit vreodată,
Sau fost-am poarta de ieşit din iad?
Şi îmi trec prin minte, aşa deodată,
Întrebări şi doruri ce încă mă ard

Am fost bun să uiţi puţin de iadul,
În care uitată şi captiva tu trăiai,
Deodată raiul îşi deschide gardul
Şi uiţi cine te-a dus întâi în rai.

Să-ţi fie viaţa numai drum cu rouă,
Eu te iubesc, te ştiu aşa cum eşti ,
Chiar de sufetul mi-e rupt în două,
Vei fi veşnic, a mea prinţesa din poveşti.

Din iad te-am scos, călcând pe jurăminte,
Şi nu regret, te văd acum cum zbori,
Te voi purta mereu, în suflet şi în minte,
O să te visez, în fiecare zi, în zori.

N-aş frânge aripi dragi de înger,
Să ştiu că vine iadul peste mine,
Vei fi mereu, pentru mine un juvaier,
Iar sufletu-mi în veci îţi aparţine.

Nu-mi pasă că lumea se dărâmă,
Şi viaţa de mi-o pierd, nu e regret,
Eşti iubirea cea dintâi şi de pe urmă,
O viaţă întreagă, singur te aştept.

Credeam ca ştii

Te văd cum iarăşi abătută,
Încerci s-ascunzi că îţi e greu,
Căci ieri, zburai de fericită,
Iar azi eşti tristă,mai mereu.

Eu te cunosc, şi văd schimbarea,
Deşi, eforturi faci să te ascunzi,
Îmi urlă în creier iubito, întrebarea,
De ce la mângâieri nu îmi răspunzi?

Credeam că ştii deja de-o vreme,
Că simt când lumea ţi-e întoarsă,
Şi poţi să-mi ceri fără a te teme,
Îmbrăţişări, şi-o vorba mai duioasă.

Eu simt cum viaţa încă te încearcă,
Iar tu, în faţa atâtor grele provocări,
Ce sufletul în negru ţi-l îmbrăca,
Vrei singura să treci prin încercări.

Credeam că ştii că încă te iubesc,
Şi trag nădejde că o să-ţi fie bine,
Iar poate în felul meu mai nebunesc,
Sper totuşi să alergi din nou la mine.

Nu te opresc

Eu nu-ţi stau în calea fericirii
De ce să-ţi fiu povară de purtat?
Îi pun lanţuri groase acum iubirii,
Totul este doar un lung oftat.

Nu vreau să te opresc din vise,
Te iubesc prea mult să mă opun,
Am doar sentimente care-s interzise,
Să-ţi fie ţie bine, e tot ce sper acum.

Eu sunt oricum în plus în lume,
Un trecător, un muritor de rând,
La care viaţa parcă-i face glume,
Punându-te mereu la mine în gând

Încerc să mă desprind cumva de toate,
Să pot să spun o dată: stop! atât!
Dar simt, şi ştiu că asta nu se poate,
Viața parcă iarăşi râde: bravo, eşti înfrânt.

Mă bucur, şi sunt atât de liniştit  acum,
Că ştiu că toate în calea ta îţi sunt senine,
Eu simt că nu încap în lumea ta nicicum,
Mă împac cu gândul că o să-ţi fie ţie bine.

Nici nu contează acum câte mai simt,
E linişte când ştiu că soarta e cu tine,
Mi-e dor şi te iubesc, eu nu te mint,
Dar ştiu şi văd că vrei să uiţi de mine.

Suflet neînteles

Încerc să înţeleg ceva din tot,
De ce-mi găseşti reproş la toate?
Să îţi găsesc şi eu încă mai pot,
Ce folos să las doar inimi sfărâmate?

Nu, nu pot să te împroşc cu toate,
Şi nici nu vreau, nu are vre-un sens,
Îmi calc pe inimă, aştept ca poate,
În final să aibă toate un înţeles.

Eu te iubesc,dar nu mai pot să rabd
Lovituri primite de dincolo de timp,
Degeaba doruri grele mă mai ard
Când mă loveşti de câte ori se aprind.

Te voi iubii mereu, deşi poate gresec,
Dar nu  pot a-mi poruncii la sentimente,
Va fi secretul meu, cu care o să trăiesc,
Visând mereu la sufletu-mi perehe.

Nici viaţa fără tine nu are vre-un rost,
Nici nu caut, nu am ce să mai găsesc,
Am fost şi bun şi rău şi poate prost,
Voi fi doar inutil,acelaşi suflet neînţeles.

Doar decor

Poate nu merit a ta iubire
Sunt doar un simplu  trecător,
Ce si-a găsit a lui menire,
Un obiect uitat intr-un decor.

N-am pus nimic în viața ta,
Nimic acum nu vreau sa cer,
Sunt un decor în piesa asta,
Sufletu-mi e tot ce pot sa ofer.

E mult? Puțin?  Nu știu acum,
Decor pierdut din piesa tineretii,
Când toți actorii își văd de drum,
Rămân uitat în teatrul  vieții.

Un decor puțin mai special,
Din teatrul nostru neștiut,
Plimbat adesea pe un deal,
Atât mai am din câte am avut.

Bomboane

Pierdut eu mă gândesc mereu,
La drumurile vechi şi neştiute,
Doar eu colind acum, cu dorul meu
Aceleaşi drumuri, ratacite-n munte.

Mă mai opresc ca să mângâi puţin,
Vreo trei copii, uitaţi parcă de lume,
Bucurându-mă de chipul lor senin,
Le dau bomboane, fără un scop anume.

Atunci, mi-aş fi dorit atât de mult,
Să fii tu măcar puţin, acolo lângă mine,
Ai fi văzut pe drumul cel pierdut,
Cei trei copii, având privirile senine.

Nu, nu-i cunosc, i-am mai văzut  o dată,
Erau desculţi, şi se jucau pe lângă casă,
Cu băţul, agitând râzând o mică baltă,
Sunt mici, nu ştiu ce greutăţi pe ei apăsă

Ne caut pe noi.

Găsesc râuri ce se despletesc pe munte,
Şi valuri furioase, ce de ţărm sunt sparte,
Păduri de fag şi brazi, şi drumuri nebătute,
Toate le găsesc aici, dar tu eşti aşa departe.

Găsesc şi păsări care-mi cânta în răsărit,
Şi veveriţe văd mereu când sunt pe drum,
Mai văd adesea câte un sat, mai părăsit
Cu case vechi, dar tu pe unde eşti acum?

Găsesc zeci de izvoare proaspete şi reci,
Şi mii de fluturi ce mângâie câte o floare,
Îmi caut liniştea pe a noastre vechi poteci,
Dar tu eşti rătăcită, departe în lumea mare.

Dans în ploaie

Vin ploile de toamnă şi toate îmi amintesc,

De noi, când ploaia ne era scena unui dans,

Un fel de dar divin în tot haosul lumesc,

Venit în picuri peste noi, la fiecare pas.

Nici muzica n-aveam, doar ploaia în frunze,

Haine, erau stropii ce cădeau pe noi din cer,

Îmi amintesc la fiecare ploaie a tale buze,

Şi-al tău sărut la care veşnic eu mai sper

Vreo două păsări ne cântau atunci vioaie,

Ţineau ritmul singurului nostru dans,

Un dans ce îl dansam în doi prin ploaie,

Ce nu era nici un tango dar nici un vals.

De dor

De dor

La tine mă închin, ca la icoane sfinte,

Te privesc în poza rătăcita din album,

Tu eşti cu mine, în suflet şi în minte,

Nu eşti aici, dar simt al tău parfum.

Simt când tu în braţe mă mai strângi,

Chiar de-s munţi şi dealuri între noi,

Doar dragostea răzbate printre stânci,

Şi ne găseşte în lume, iar pe amândoi.

Ştiu când lăcrimezi uşor de dorul meu,

Şi te sărut în gând, să-ţi fie ţie mai uşor,

Pierdut privesc la cer, mă rog la Dumnezeu,

Să nu mă prăpădesc şi eu, de al tău dor.

N-am avut curaj

N-am avut curaj vreodată,

Să-mi calc soarta în picioare,

Să alerg la dragostea curată,

Nu am avut nicicând, şi doare.

Nici n-am avut curaj să zbor,

Cu tine să mă pierd prin lume,

Mă macină iubirea şi acelaşi dor,

De un sărut, primit pe o culme.

N-am avut curaj să te urmez,

Să-ţi dăruiesc iubirea ce o am,

M-am lovit mereu de-un crez,

Înrădăcinat pe când copil eram.

Doar visez

Visez la mare, dar sunt prizonier,

Departe, în lumea străină şi rece,

Mă  zbat lovind în porţi de mister,

Dar timpul doar tace, tace şi trece.

Visez doar să plec, oriunde în lume,

Dar mă ţin lanţuri ce eu nu le văd,

Iar soarta parcă e pusă pe glume,

Mă uit împrejur, şi totu-i prăpăd.

Visez doar să aud pâraie curgând,

Închis în cuşti ce sunt doar în minte,

Doar drumuri îmi trec acuma în gând,

Tac şi-mi accept pedeapsa, cuminte.

Visez doar pădure şi iarbă şi munţi,

Închis, între gânduri ce nu mă slăbesc,

Mai cad uneori, parcă lovit de pereţi,

Deodată, mi-e frică să mai gândesc.           

De vrei să vezi

De vrei să vezi cât pot să stau tăcut,

Ascunde pentru  o zi numai natura,

Şi o să stau în linişte, încerc s-ascult,

Vreo pasăre uitată ce-şi canta partitura.

De vrei să vezi cât pot să rabd în taină,

Ascunde-mi pădurea, doar pentru o zi,

Voi căuta nebun a frunzei verde haină,

Aşteptând o creangă, să cânte versurile vii.

De vrei să vezi cât pot să stau pierdut,

Tu ia-mi paraiele, ce curg mereu la vale,

Voi hoinării să caut vuietul ce  a tăcut,

Nimic nu o să-mi stea vreodată în cale.