Vin ploile de toamnă şi toate îmi amintesc,
De noi, când ploaia ne era scena unui dans,
Un fel de dar divin în tot haosul lumesc,
Venit în picuri peste noi, la fiecare pas.
Nici muzica n-aveam, doar ploaia în frunze,
Haine, erau stropii ce cădeau pe noi din cer,
Îmi amintesc la fiecare ploaie a tale buze,
Şi-al tău sărut la care veşnic eu mai sper
Vreo două păsări ne cântau atunci vioaie,
Ţineau ritmul singurului nostru dans,
Un dans ce îl dansam în doi prin ploaie,
Ce nu era nici un tango dar nici un vals.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu