Plouă iubito.

Plouă în mine, iubito, de dor,
Plouă în mine, iubito, cu jale,
Şi toate pe lume parcă mă dor,
Îmi caut spre tine încă o cale.

Plouă iubito, cu stropi de durere,
Plouă iubito, fără stropi de noroc,
Parcă nimic nu îmi face plăcere,
Caut o cale, la tine să mă întorc.

Plouă iubito, cu stropi de iubire,
Plouă iubito, cu  dor pe pământ,
Mă zbat ca nebun şi caut ieşire,
Să ajung la tine, pe aripi de vânt.

Un pion

Când eşti doar un pion, uitat pe tablă,
Deşi partida s-a încheiat deja de mult,
Inutil mai crezi că cineva se-ntreabă,
Cine eşti? Ai câştigat sau ai pierdut?

Rămâi uitat, blocat între pătrate şterse,
Şi speri ca cineva să vadă c-ai rămas,
Să te culeagă, să te aşeze printre piese,
Sau să te ia în mâna ca într-un ultim dans.

Dar eşti doar un pion, uitat cândva pe tablă,
Destul de  prăfuit de atât de multă aşteptare,
Ce mai speră, poate cineva, cumva să-l vadă,
Că-i singurul rămas şi rătăcit pe tablă mare.

Nu puneţi

Nu puneţi iubirii frâie din curele,
Şi nu struniţi o inimă după o lume,
Veţi fi mereu, de dorurile grele
Îngenunchiaţi, fără nimic a spune.

Nu puneţi dragostei căluş la gură,
Şi nu-i respingeţi vorba de iubire,
Doar inima din dragoste îndura,
Uitând mereu de ceasurile grele.

Nu puneţi iubirii inutilele zăvoare,
Şi nu o renegaţi de-al lumii drag,
Acelaşi dor ce freamătă şi doare,
Va revenii din nou la voi în prag.

Nu puneţi dragostei verigi de lanţuri,
Şi nu legaţi o inimă care iubeşte,
Se va zbuciuma în ale vieţii laţuri,
O inimă cu dor  nicicând nu oboseşte.

Aşa cum eşti

Eu te-am visat, aşa cum eşti,
O zână, rătăcită între stele,
Apărută parcă din poveşti,
Să dai un sens, tu, vieţii mele.

Eu te-am văzut, aşa cum eşti,
O lună, ascunsă printre nori,
Încercând din lumile cereşti,
În viaţa mea, tu să cobori.

Eu te-am simţit, aşa cum eşti,
Un suflet rătăcind prin univers,
Încercând cumva, tu să găseşti,
Al meu rost făr’ de înţeles.

Eu te iubesc, aşa cum eşti,
Cu inima fierbinte şi nebună,
Chiar atunci când mai greşeşti,
Iubirea mea dintâi şi de pe urmă.

Te citesc, mă cânţi.

Iubire ruptă în bucăţi împrăştiate,
Şi inimi zbuciumate de acelaşi dor,
Te citesc iubito, cum citesc o carte,
Iar tu mă cânţi, ca un nostalgic cor.

Eu te urmăresc, ca la teatru pe o piesă,
Dar tu mă cânţi, un cântec pe o scenă,
Eu văd în tine doar iubirea ta imensă,
Cânţi în mine doar iubirea mea eternă.

Te aşez încet la loc, în rafturile prăfuite,
Mă pui ca pe un disc, în husa de carton,
Rămân doar amintirile ce-au fost trăite,
Iar viaţa trece, în ritmul ei cel monoton.

Lacrimi

Cu lacrimi curse pe obraz,
Şi cu pumnii strânşi la tâmple,
Mă întreb, mai cu necaz,
Oare ce-o să mi se întâmple?

Cade lumea peste mine,
Şi din cer, parcă-i potopul,
Aşteptând ziua de mâine,
Poate că găsi-mi-oi locul.

Într-o lume furibundă,
Ce stă acum să se dărâme,
Lacrimi ochii îmi inundă.
Aşteptând  să se sfărâme.

M-am săturat

M-am săturat de viaţa fără rost,
Irosită printre lacrimi inutile,
Nu mai vreau să fiu un prost,
Ce stă şi  aşteaptă alte zile.

M-am săturat să fiu mereu în plus,
Un incomod în viaţă nu ştiu cui,
De m-aş vedea măcar o dată dus,
Departe, rătăcind prin lumea nimănui.

M-am săturat să fiu ghimpe ce înţeapă,
În coaste ce-s comode şi nepăsătoare,
Sperând că poate totul se îndreaptă,
Cumva în viaţa asta grea şi apăsătoare.

M-am săturat să sper atât de des în van,
Că viaţa asta va fi bună iar cu mine,
Şi va venii iar pe la mine într-un an,
O altă viaţă în care o să-mi fie bine.

De-aş fi cu tine

De-aş fi cu tine doar o noapte,
Din sărutări ţi-aş face haină,
Te-aş alinta cu mii de şoapte,
Sub stele te-aş iubii in taină .

Din stele ţi-aş face acum cunună,
Şi din lună, poate un mândru colier,
Îţi dau în noapte iubirea mea nebună ,
Şi-o plapuma din norii de pe cer.

Flori de crini să-ţi fie aşternut,
Şi perna din flori mari de liliac,
În toate astea, pentru un minut,
Aş vrea iubito o dată să te îmbrac.

Iarna?

Iarna parcă bate iar la geamuri,
Doar cu ceaţa şi un pic de ger,
Cu o brumă aşternută-n ramuri,
Iar zăpada-i doar prin cer.

Chiar şi sania e pregătită acum,
Aşteptând să cadă iar un fulg ,
Şi apoi să vezi, copii pe drum,
Cum în joacă prin zăpadă fug.

Acum stau, privesc prin geamuri,
Cum plouă iarna în loc să ningă,
Şi îşi fac din nou măreţe planuri,
Cine în bulgări o să învingă.

Oameni de zăpadă fac în gând,
Din zăpada care nu mai vine,
Şi-l ridică acuma, toţi pe rând,
Doar în gând, care cum ştie.

Vreau

Vreau doar să te am în braţe, aproape,
Eu să te sărut când dormi în noapte,
Să te privesc zâmbind în fiecare seară,
Şi nimeni socoteala să nu-mi ceară.

Vreau să alerg liber, cu tine în lume,
Tu să tresări de câte ori te strig pe nume,
Să nu fugim mereu de ochi iscoditori,
Cu explicaţii să nu fim mereu datori.

Vreau să nu-mi pese că toţi ne văd îmbrăţişaţi,
Noi să ne lăsăm mereu doar de iubiri purtaţi,
Eu te sărut când simt că vreau să te sărut,
Nu-mi mai pasă dacă sunt sau nu văzut.

De-ar fii să mor

De-ar fii să mor, uitat prin vreo pădure,
Mă rog la cer, cumva să se îndure,
Să pot să zac pe a tale braţe dragi,
Sorbindu-ţi buzele cu gust de fragi.

Hrana pentru lupi să fiu, nu-mi pasă,
Nici vreun os pădurii dacă lasă,
Dacă pot să-ţi dau în clipa de pe urmă,
Un sărut şi o iubire prea nebună.

Nu-mi pasă corbi din mine de se-nfruptă,
Şi nici de vulturi ce din cer se avântă,
Să zmulgă ce a mai rămas din al meu trup,
Dacă a tale buze iubito, pot să le sărut.

Pierdut prin codrii neumblaţi de om,
Pe sub vreun mesteacăn căutându-mi somn,
Dar să fi iubita mea, oriunde-aş fi, cu mine,
Când rostul meu în lume o să se termine.

Un nimic, în lumea ta.

Sunt un nimic în lumea ta perfectă,
De defecte plin, ce nu îţi sunt pe plac,
Şi nebunia mea, şi inima-mi defecta,
Toate în lumea ta, acum nu mai încap.

Sunt defecte, ce erau cândva minore,
Acum sunt mari, şi nu încap în lume,
Şi în tăcerile absurde dar uneori sonore,
Toate-s doar defecte, toate-s doar nebune.

Din viaţa toată mi-a rămas acum tăcerea,
Liniştea din lumea mea tăcută şi ascunsă,
Am învăţat să nu îmi mai exprim părerea,
Doar tac, când inima de jale mi-e răpusa.

Fum în vânt

Fum în vânt iubirea noastră,
Spulberată de furtuni răzleţe,
Tot ce părea o floare albastră,
E doar un ger ce-o să îngheţe.

Fum în vânt şi ceata-n toamnă,
Crini imperiali loviţi de brumă,
Doborâţi  de vânturi ce rastoatnă,
Şi iubirea ce-a rămas pe urmă .

A mai rămas doar fum în vânt,
Din ce-a fost focul de iubire,
Totul spulberat cu un cuvânt,
Totul spulberat fără de ştire.

Un oarecare

Oare de ce am ales să te iubesc tocmai pe tine?
Să renunţ la inutilul fals “mi-e atât de bine”?
Să recunosc că toate parcă iarăşi mă doboară?
Că dor de tine încă zilnic doare şi mă omoară?

Mă ridic în fiecare zi, minţindu-mă frumos,
Că toate sunt la loc în viaţă, că toate-s de folos,
Dar nu-mi găsesc un loc în lumea asta mare,
Şi-mi doresc să aud mereu numai a ta chemare.

Toate stau să se dărâme încă o dată în viaţa asta,
Să le ridic, sau las să mă doboare soarta şi năpasta,
Mă leagăn ca frunza-n toamnă printre albe ceţuri,
Stau să mă desprind de toate ce-s  fără înţelesuri.

Am înţeles că sunt un mare plus în viaţa fără sens,
Sunt doar un oarecare destul de monoton şi şters,
Care cumva fără vre-o speranţa risipita-n viaţa,
A reuşit să îţi aducă iarăşi zâmbetul pe faţă.

Acum aruncă-mă şi lasă-mă să mor în lacrimi,
Nu ai nevoie de a mele mult prea multe patimi,
Sunt doar un suflet, rătăcind pustiu prin lume,
Sunt doar un oarecare, la care-i mai zici pe nume.

Un blestem

Ce e o viaţă fără de iubite?

Ce e o viaţă fără de păcat?
E un blestem de nemurire,
E un blestem de neiertat.

Ce e sufletul fără pereche?
Ce e sufletul fără de chin?
Un blestem din lumea veche,
E un blestem plin de venin.

Ce e lumea fără omenie în ea?
Ce e omul fără de greşeală?
E un blestem în viaţa asta grea,
E un blestem cu tentă mai regală.

Evadează trandafirii

Au evadat prin garduri trandafirii,
Te mângâie cu miresme îmbietoare,
Oferind mereu petale  roz iubirii,
Amintind de o iubire ce nu moare,

S-au ofilit şi crinii ascunşi pe după roze,
Îmi amintesc mereu de ochii tăi căprui,
Pierduţi pe undeva prin sutele de poze,
Desprinşi dintr-o poveste ce mi-o spui.

De dor îşi pierd şi trandafirii spinii,
Nici crinii nu mai au miros ca altădată,
Doar câteva brânduşe în culori liliachii,
Prin ceaţă toamnei, privirea ne-o desfată.

Te iubesc dar lasă-mă

Te iubesc dar lasă-mă aproape,
Să poţi s-auzi ale iubirii şoapte,
Te iubesc lasă-mă să fiu cu tine,
Să-mi citeşti iubirea din privire.

Te iubesc, dar lasă-mă să te ador,
Să simţi cum bate inima cu dor,
Te iubesc, lasă-mă acum să te sărut,
Să simţi iubirea unui suflet mut.

Te iubesc, dar lasă-mă la al tău sân,
Să te strâng  în braţe, ca un nebun,
Te iubesc, lasă-mă să te iubesc,
Să simţi că altceva nu îmi doresc.

De piept cu viaţa

Mai dai o dată piept cu viaţa,
Îţi ascunzi de mine iarăşi fata,
Mă eviţi de câte ori ţi-e greu,
Fugi de mine parcă nu-s mai eu.

Tu te ascunzi departe în abis,
Trăieşti coşmarul ca pe-un vis,
Îi alungi pe toţi ce vor să te ajute,
Şi te îneci în lacrimile tale multe.

Te iei de piept din nou cu sfinţii,
Lupţi cu toţi, muşcând cu dinţii,
Dar te răpune dorul de o iubire,
Ce-n  timp te-a readus în fire.

În fata sorţii vrei să îngenunchezi,
Nu te las, mă lupt să nu te pierzi ,
Să nu cazi plângând în faţa vieţii,
Să nu te pierd în ceaţa dimineţii.

Plouă peste noi

Plouă peste noi în miez de noapte,
De păcate multe să ne spele,
Printre stropi abia răzbate,
Dorul meu în chinuri grele.

Ploua întruna, strop cu strop,
A pornit în cer din nou furtuna,
Mă învârt nebun, să dorm nu pot,
Dorul mi-e plecat la tine, una.

Plouă, plouă, a venit potopul iar,
Peste case adormite în noapte,
Numai eu sunt treaz dar în zadar,
Îţi trimit prin tunete a mele şoapte.

Plouă, plânge cerul peste lume,
Fulgeră pe cer, de dor ce doare,
Printre tunete cu al tău nume,
Mai găsesc eu dorul oare?

La fel dar diferiţi

Suntem atât de diferiţi în toate,
Dar la fel suntem deopotrivă,
Ca noi oare cine mai poate,
Să se adune când pluteşte în derivă.

Când toate par a fi doar răsturnate,
Dar stau adesea singure în picioare,
Un semn făcut cu ochiul pe la spate,
Deodată nimic nu ne mai doare.

Când lumea toată sta să se dărâme,
Dar sta dreaptă în vuietul furtunii,
O îmbrăţişare ne adună din fărâme,
Când stă să ne doboare ura lumii.

Sentimentele nu mor

Dintr-o scrisoare cu trei rânduri,
Vrei  să uit cât te iubesc de mult,
Să nu te port mereu în gânduri,
Inima deloc să nu o mai ascult.

Îmi zici că mă iubeşti,  atâta doar,
Dar mă alungi, nimic mai mult,
Doi pupici şi-o mângâiere în dar,
Tu vrei deodată pe tine să te uit.

Să fim aşa ca doi  străini nebuni,
Ce au luat accidental acelaşi tren,
Fără speranţă, din gara cu furtuni,
Şi au jurat să fie prieteni în etern .

Să călcăm pe inimile ce se zbat,
Noi să uităm de suflete cu dor,
Dar în trenul în care ne-am urcat,
Sentimentele există şi nu mor.

Copacii se închină

Pe unde treci copacii se închină,
Sărută urma ce-ai lăsat-o în iarbă,
Flori albastre încet parcă suspină,
Când treci iubito în mare grabă.

Fluturii se prind vioi de părul tău,
Norii în grabă îi fac soarelui un loc,
Să te cuprindă o rază în sărutul său,
Toate astea sunt doar un magic joc.

Te laşi purtată de valuri de iubire,
Păşeşti  grăbit spre braţe cunoscute,
Alergi voioasă să-i dai lumii de ştire,
Că mergi spre buzele ce vor să te sărute.

Nu vezi copacii ce se-nchină după tine,
N-auzi flori albastre ce suspină încet,
Nu vezi nici fluturii ce te aduc la mine,
Auzi doar dorul ce loveşte iar în piept.

Pomană electorală

Din ani în paşti voi le mai daţi,
Câte-o pomană, haideţi şi votaţi,

Îi cumpăraţi pe cei plini de nevoi,
Cu o pomană de un leu sau doi.

Apoi uitaţi de cei ce s-au vândut,
Pe o pomană şi-au votat râzând,
Crezând că pomană  vor primi,
În toţi anii în care veţi domni.

S-au înşelat săracii, plâng amar,
Blesteamă votul ce l-au dat în dar,
Patru ani vor mai răbda urlând,
Or râde iarăşi cu pomana în gând.

Se ard, mereu la patru ani odată,
Cu pomana ce le-a fost lor dată,
Dar uită după patru ani de chin,
Că pomana e sămânţă de venin.

În loc să sufle acuma şi-n iaurt,
Se ard din nou, c-un singur gând,
Că vin alegeri, pomana o primesc,
Apoi se roagă, şi patru ani cerşesc.

Desculţi în praf

Din priviri văd cum mă sorbi,
Cu zâmbetul cum mă mângâi,
De-ar fi cu noi şi surzi şi orbi,
Ar vedea iubirea şi-o vor auzi.

Cu un gest gingaş tu mă atingi,
Şi-mi dai fiori, când mă săruţi,
Cu a tale buze, în sărut m-atingi,
E un fior ce nu ai cum să-l uiţi.

Un joc parcă iar jucăm în doi,
În jur pluteşte un nor de fericire,
Alergam desculţi şi poate goi,
Prin pulbere arzândă de iubire.

Ca doi copii ce au furat pe ascuns,
Bomboane, din borcanul de pe raft,
Chicotim,  pe unde oameni nu-s,
Şi alergam din nou, desculţi în praf.

Un strop

Un strop de fericire dacă mai am,
Ţi-l dăruiesc din suflet numai ţie,
Un strop de drag  găsit în geam,
Ţi-l dau din inimă, să-ţi fie bine.

Un strop de ploaie, şi un colţ de nor,
Ţi-l dăruiesc să-l porţi mereu în sân,
Un strop de drag, şi  muntele de dor,
A tale sunt, dar eu le sunt stăpân.

Un strop de viaţă, a rămas în urmă,
Ţi-l dăruiesc, trăieşte  în locul meu,
Un strop din o iubire prea nebună,
A tale sunt, dar fără tine nu sunt eu.

Un strop stingher din ultima speranţă,
Ţi-l dau iubito, să îl păstrezi cu drag,
Un strop din rămăşiţa mea de viaţă,
Ţi-l dau, doar să m-aştepţi în prag.