Interzis să te iubesc

Te mai iubesc dar nu-ţi mai spun,
Mi-ai interzis deodată să iubesc,
Iubirea doar în versuri o mai pun,
Rănile din suflet, încet se adâncesc.

E interzis să-ţi spun că îmi eşti dragă,
Încerc măcar în braţe, de pot să te ţin,
Inima, nebună stă pieptul să îl spargă,
Iar mintea îmi spune că iubirea e venin.

O luptă este în mine, o luptă fără miză,
Să îmi alung iubirea, oricât încerc, nu pot,
Ajung constant la aceeaşi grea remiză,
Mi-e interzis dar te iubesc, nu mai suport.

Fum de iubire

Mi-ai spus cumva, aşa într-o doară,
Eu să nu-ţi mai spun cât te iubesc,
Să stau, să las dragostea să moară,
Sufletul de pot, în loc să mi-l opresc.

Eu înţeleg mai greu, şi chiar de tac,
În taină, te iubesc mai rău că un nebun.
Şi mă gândesc ce pot acum oare să fac,
Din flăcări de iubire, să nu rămână fum.

Sunt oarecum legat la ochii amândoi,
Şi-mi caut drumul rătăcind în noapte,
Sperând să mai găsesc ceva, orice din noi,
Să pot să îţi spun iar a iubirii şoapte.

Dar te ascunzi, şi fugi mereu de mine,
Legat la ochi degeaba îmi caut drumul,
Acela ce mă ducea mereu la tine,
Tot ce găsesc acum e numai fumul.

Fără regrete

Mă întreb de m-ai iubit vreodată,
Sau fost-am poarta de ieşit din iad?
Şi îmi trec prin minte, aşa deodată,
Întrebări şi doruri ce încă mă ard

Am fost bun să uiţi puţin de iadul,
În care uitată şi captiva tu trăiai,
Deodată raiul îşi deschide gardul
Şi uiţi cine te-a dus întâi în rai.

Să-ţi fie viaţa numai drum cu rouă,
Eu te iubesc, te ştiu aşa cum eşti ,
Chiar de sufetul mi-e rupt în două,
Vei fi veşnic, a mea prinţesa din poveşti.

Din iad te-am scos, călcând pe jurăminte,
Şi nu regret, te văd acum cum zbori,
Te voi purta mereu, în suflet şi în minte,
O să te visez, în fiecare zi, în zori.

N-aş frânge aripi dragi de înger,
Să ştiu că vine iadul peste mine,
Vei fi mereu, pentru mine un juvaier,
Iar sufletu-mi în veci îţi aparţine.

Nu-mi pasă că lumea se dărâmă,
Şi viaţa de mi-o pierd, nu e regret,
Eşti iubirea cea dintâi şi de pe urmă,
O viaţă întreagă, singur te aştept.

Credeam ca ştii

Te văd cum iarăşi abătută,
Încerci s-ascunzi că îţi e greu,
Căci ieri, zburai de fericită,
Iar azi eşti tristă,mai mereu.

Eu te cunosc, şi văd schimbarea,
Deşi, eforturi faci să te ascunzi,
Îmi urlă în creier iubito, întrebarea,
De ce la mângâieri nu îmi răspunzi?

Credeam că ştii deja de-o vreme,
Că simt când lumea ţi-e întoarsă,
Şi poţi să-mi ceri fără a te teme,
Îmbrăţişări, şi-o vorba mai duioasă.

Eu simt cum viaţa încă te încearcă,
Iar tu, în faţa atâtor grele provocări,
Ce sufletul în negru ţi-l îmbrăca,
Vrei singura să treci prin încercări.

Credeam că ştii că încă te iubesc,
Şi trag nădejde că o să-ţi fie bine,
Iar poate în felul meu mai nebunesc,
Sper totuşi să alergi din nou la mine.

Nu te opresc

Eu nu-ţi stau în calea fericirii
De ce să-ţi fiu povară de purtat?
Îi pun lanţuri groase acum iubirii,
Totul este doar un lung oftat.

Nu vreau să te opresc din vise,
Te iubesc prea mult să mă opun,
Am doar sentimente care-s interzise,
Să-ţi fie ţie bine, e tot ce sper acum.

Eu sunt oricum în plus în lume,
Un trecător, un muritor de rând,
La care viaţa parcă-i face glume,
Punându-te mereu la mine în gând

Încerc să mă desprind cumva de toate,
Să pot să spun o dată: stop! atât!
Dar simt, şi ştiu că asta nu se poate,
Viața parcă iarăşi râde: bravo, eşti înfrânt.

Mă bucur, şi sunt atât de liniştit  acum,
Că ştiu că toate în calea ta îţi sunt senine,
Eu simt că nu încap în lumea ta nicicum,
Mă împac cu gândul că o să-ţi fie ţie bine.

Nici nu contează acum câte mai simt,
E linişte când ştiu că soarta e cu tine,
Mi-e dor şi te iubesc, eu nu te mint,
Dar ştiu şi văd că vrei să uiţi de mine.

Suflet neînteles

Încerc să înţeleg ceva din tot,
De ce-mi găseşti reproş la toate?
Să îţi găsesc şi eu încă mai pot,
Ce folos să las doar inimi sfărâmate?

Nu, nu pot să te împroşc cu toate,
Şi nici nu vreau, nu are vre-un sens,
Îmi calc pe inimă, aştept ca poate,
În final să aibă toate un înţeles.

Eu te iubesc,dar nu mai pot să rabd
Lovituri primite de dincolo de timp,
Degeaba doruri grele mă mai ard
Când mă loveşti de câte ori se aprind.

Te voi iubii mereu, deşi poate gresec,
Dar nu  pot a-mi poruncii la sentimente,
Va fi secretul meu, cu care o să trăiesc,
Visând mereu la sufletu-mi perehe.

Nici viaţa fără tine nu are vre-un rost,
Nici nu caut, nu am ce să mai găsesc,
Am fost şi bun şi rău şi poate prost,
Voi fi doar inutil,acelaşi suflet neînţeles.