Doar decor

Poate nu merit a ta iubire
Sunt doar un simplu  trecător,
Ce si-a găsit a lui menire,
Un obiect uitat intr-un decor.

N-am pus nimic în viața ta,
Nimic acum nu vreau sa cer,
Sunt un decor în piesa asta,
Sufletu-mi e tot ce pot sa ofer.

E mult? Puțin?  Nu știu acum,
Decor pierdut din piesa tineretii,
Când toți actorii își văd de drum,
Rămân uitat în teatrul  vieții.

Un decor puțin mai special,
Din teatrul nostru neștiut,
Plimbat adesea pe un deal,
Atât mai am din câte am avut.

Bomboane

Pierdut eu mă gândesc mereu,
La drumurile vechi şi neştiute,
Doar eu colind acum, cu dorul meu
Aceleaşi drumuri, ratacite-n munte.

Mă mai opresc ca să mângâi puţin,
Vreo trei copii, uitaţi parcă de lume,
Bucurându-mă de chipul lor senin,
Le dau bomboane, fără un scop anume.

Atunci, mi-aş fi dorit atât de mult,
Să fii tu măcar puţin, acolo lângă mine,
Ai fi văzut pe drumul cel pierdut,
Cei trei copii, având privirile senine.

Nu, nu-i cunosc, i-am mai văzut  o dată,
Erau desculţi, şi se jucau pe lângă casă,
Cu băţul, agitând râzând o mică baltă,
Sunt mici, nu ştiu ce greutăţi pe ei apăsă

Ne caut pe noi.

Găsesc râuri ce se despletesc pe munte,
Şi valuri furioase, ce de ţărm sunt sparte,
Păduri de fag şi brazi, şi drumuri nebătute,
Toate le găsesc aici, dar tu eşti aşa departe.

Găsesc şi păsări care-mi cânta în răsărit,
Şi veveriţe văd mereu când sunt pe drum,
Mai văd adesea câte un sat, mai părăsit
Cu case vechi, dar tu pe unde eşti acum?

Găsesc zeci de izvoare proaspete şi reci,
Şi mii de fluturi ce mângâie câte o floare,
Îmi caut liniştea pe a noastre vechi poteci,
Dar tu eşti rătăcită, departe în lumea mare.

Dans în ploaie

Vin ploile de toamnă şi toate îmi amintesc,

De noi, când ploaia ne era scena unui dans,

Un fel de dar divin în tot haosul lumesc,

Venit în picuri peste noi, la fiecare pas.

Nici muzica n-aveam, doar ploaia în frunze,

Haine, erau stropii ce cădeau pe noi din cer,

Îmi amintesc la fiecare ploaie a tale buze,

Şi-al tău sărut la care veşnic eu mai sper

Vreo două păsări ne cântau atunci vioaie,

Ţineau ritmul singurului nostru dans,

Un dans ce îl dansam în doi prin ploaie,

Ce nu era nici un tango dar nici un vals.

De dor

De dor

La tine mă închin, ca la icoane sfinte,

Te privesc în poza rătăcita din album,

Tu eşti cu mine, în suflet şi în minte,

Nu eşti aici, dar simt al tău parfum.

Simt când tu în braţe mă mai strângi,

Chiar de-s munţi şi dealuri între noi,

Doar dragostea răzbate printre stânci,

Şi ne găseşte în lume, iar pe amândoi.

Ştiu când lăcrimezi uşor de dorul meu,

Şi te sărut în gând, să-ţi fie ţie mai uşor,

Pierdut privesc la cer, mă rog la Dumnezeu,

Să nu mă prăpădesc şi eu, de al tău dor.

N-am avut curaj

N-am avut curaj vreodată,

Să-mi calc soarta în picioare,

Să alerg la dragostea curată,

Nu am avut nicicând, şi doare.

Nici n-am avut curaj să zbor,

Cu tine să mă pierd prin lume,

Mă macină iubirea şi acelaşi dor,

De un sărut, primit pe o culme.

N-am avut curaj să te urmez,

Să-ţi dăruiesc iubirea ce o am,

M-am lovit mereu de-un crez,

Înrădăcinat pe când copil eram.

Doar visez

Visez la mare, dar sunt prizonier,

Departe, în lumea străină şi rece,

Mă  zbat lovind în porţi de mister,

Dar timpul doar tace, tace şi trece.

Visez doar să plec, oriunde în lume,

Dar mă ţin lanţuri ce eu nu le văd,

Iar soarta parcă e pusă pe glume,

Mă uit împrejur, şi totu-i prăpăd.

Visez doar să aud pâraie curgând,

Închis în cuşti ce sunt doar în minte,

Doar drumuri îmi trec acuma în gând,

Tac şi-mi accept pedeapsa, cuminte.

Visez doar pădure şi iarbă şi munţi,

Închis, între gânduri ce nu mă slăbesc,

Mai cad uneori, parcă lovit de pereţi,

Deodată, mi-e frică să mai gândesc.           

De vrei să vezi

De vrei să vezi cât pot să stau tăcut,

Ascunde pentru  o zi numai natura,

Şi o să stau în linişte, încerc s-ascult,

Vreo pasăre uitată ce-şi canta partitura.

De vrei să vezi cât pot să rabd în taină,

Ascunde-mi pădurea, doar pentru o zi,

Voi căuta nebun a frunzei verde haină,

Aşteptând o creangă, să cânte versurile vii.

De vrei să vezi cât pot să stau pierdut,

Tu ia-mi paraiele, ce curg mereu la vale,

Voi hoinării să caut vuietul ce  a tăcut,

Nimic nu o să-mi stea vreodată în cale.