De dor

De dor

La tine mă închin, ca la icoane sfinte,

Te privesc în poza rătăcita din album,

Tu eşti cu mine, în suflet şi în minte,

Nu eşti aici, dar simt al tău parfum.

Simt când tu în braţe mă mai strângi,

Chiar de-s munţi şi dealuri între noi,

Doar dragostea răzbate printre stânci,

Şi ne găseşte în lume, iar pe amândoi.

Ştiu când lăcrimezi uşor de dorul meu,

Şi te sărut în gând, să-ţi fie ţie mai uşor,

Pierdut privesc la cer, mă rog la Dumnezeu,

Să nu mă prăpădesc şi eu, de al tău dor.

N-am avut curaj

N-am avut curaj vreodată,

Să-mi calc soarta în picioare,

Să alerg la dragostea curată,

Nu am avut nicicând, şi doare.

Nici n-am avut curaj să zbor,

Cu tine să mă pierd prin lume,

Mă macină iubirea şi acelaşi dor,

De un sărut, primit pe o culme.

N-am avut curaj să te urmez,

Să-ţi dăruiesc iubirea ce o am,

M-am lovit mereu de-un crez,

Înrădăcinat pe când copil eram.

Doar visez

Visez la mare, dar sunt prizonier,

Departe, în lumea străină şi rece,

Mă  zbat lovind în porţi de mister,

Dar timpul doar tace, tace şi trece.

Visez doar să plec, oriunde în lume,

Dar mă ţin lanţuri ce eu nu le văd,

Iar soarta parcă e pusă pe glume,

Mă uit împrejur, şi totu-i prăpăd.

Visez doar să aud pâraie curgând,

Închis în cuşti ce sunt doar în minte,

Doar drumuri îmi trec acuma în gând,

Tac şi-mi accept pedeapsa, cuminte.

Visez doar pădure şi iarbă şi munţi,

Închis, între gânduri ce nu mă slăbesc,

Mai cad uneori, parcă lovit de pereţi,

Deodată, mi-e frică să mai gândesc.           

De vrei să vezi

De vrei să vezi cât pot să stau tăcut,

Ascunde pentru  o zi numai natura,

Şi o să stau în linişte, încerc s-ascult,

Vreo pasăre uitată ce-şi canta partitura.

De vrei să vezi cât pot să rabd în taină,

Ascunde-mi pădurea, doar pentru o zi,

Voi căuta nebun a frunzei verde haină,

Aşteptând o creangă, să cânte versurile vii.

De vrei să vezi cât pot să stau pierdut,

Tu ia-mi paraiele, ce curg mereu la vale,

Voi hoinării să caut vuietul ce  a tăcut,

Nimic nu o să-mi stea vreodată în cale.

Când văd marea

Când văd arar în poze marea,

Încep adânc să mă deprim,

Îi simt de ani întregi chemarea,

Dar e amară, plină-i de venin.

Simt udându-mă un val pe glezne,

Închid ochii, amăgit de-un veşnic vis,

Mă trezesc în casa rătăcit în perne,

Simt cum stau de ani întregi închis.

Îi simt şi briza, cum sulfa parcă vlăguită,

Mi-o amintesc  bătând, de când eram copil,

Când mă plimbam pe o faleză rătăcită

Dar toate sunt un vis, toate-s un pustiu.