Doar decor

Poate nu merit a ta iubire
Sunt doar un simplu  trecător,
Ce si-a găsit a lui menire,
Un obiect uitat intr-un decor.

N-am pus nimic în viața ta,
Nimic acum nu vreau sa cer,
Sunt un decor în piesa asta,
Sufletu-mi e tot ce pot sa ofer.

E mult? Puțin?  Nu știu acum,
Decor pierdut din piesa tineretii,
Când toți actorii își văd de drum,
Rămân uitat în teatrul  vieții.

Un decor puțin mai special,
Din teatrul nostru neștiut,
Plimbat adesea pe un deal,
Atât mai am din câte am avut.

Bomboane

Pierdut eu mă gândesc mereu,
La drumurile vechi şi neştiute,
Doar eu colind acum, cu dorul meu
Aceleaşi drumuri, ratacite-n munte.

Mă mai opresc ca să mângâi puţin,
Vreo trei copii, uitaţi parcă de lume,
Bucurându-mă de chipul lor senin,
Le dau bomboane, fără un scop anume.

Atunci, mi-aş fi dorit atât de mult,
Să fii tu măcar puţin, acolo lângă mine,
Ai fi văzut pe drumul cel pierdut,
Cei trei copii, având privirile senine.

Nu, nu-i cunosc, i-am mai văzut  o dată,
Erau desculţi, şi se jucau pe lângă casă,
Cu băţul, agitând râzând o mică baltă,
Sunt mici, nu ştiu ce greutăţi pe ei apăsă

Ne caut pe noi.

Găsesc râuri ce se despletesc pe munte,
Şi valuri furioase, ce de ţărm sunt sparte,
Păduri de fag şi brazi, şi drumuri nebătute,
Toate le găsesc aici, dar tu eşti aşa departe.

Găsesc şi păsări care-mi cânta în răsărit,
Şi veveriţe văd mereu când sunt pe drum,
Mai văd adesea câte un sat, mai părăsit
Cu case vechi, dar tu pe unde eşti acum?

Găsesc zeci de izvoare proaspete şi reci,
Şi mii de fluturi ce mângâie câte o floare,
Îmi caut liniştea pe a noastre vechi poteci,
Dar tu eşti rătăcită, departe în lumea mare.