Pierduţi în vise

Aş vrea să pot să te sărut,
Când timpul ne desparte,
Eu te port mereu în gând,
Dar tu eşti aşa departe.

În vis cu braţul te cuprind,
Şi strâns te ţin de la mijloc,
Visez iubito, cum zâmbind,
Din sărutări tu faci un joc.

Îl  jucăm, pierduţi în vise,
Al nostru joc din sărutări,
Ascunşi în lumile interzise,
Undeva în depărtate zări.

Ascunsă după crini regali,
Faci provocator cu ochiul,
Cu ochii luminoşi şi mari,
Tu înteţeşti în mine focul.

Un foc ce de dorinţa arde,
Alimentat e de a ta iubire,
Departe de lume şi faţade,
Arde acum, fără oprire.

Tu nu mă crezi

Te iubesc, dar nu mă crezi,
O ţii pe-a ta, că fug de tine,
Aş vrea cumva şi tu să vezi,
Sunt nebunul ce la tine vine.

Tu mereu, mereu m-alungi,
Doar să poţi iar să mă chemi,
Şi vin la tine, precum slugi
Veneau la curţi, în alte vremi.

Cu capul jos, cu ochii trişti,
Cerşindu-ţi parcă iar iubirea,
Iar tu iubito, parcă insişti,
Că asta mi-e în lume menirea.

Voi alerga la tine, iar şi iar,
Dacă asta vrei şi îmi vei cere,
Şi voi spera, poate-n zadar,
Să nu m-alungi iar în tăcere.

De ce?

De ce  vreau mereu răspunsuri?
La întrebări venite din neant,
Mă încâlcesc în ale vieţii cursuri,
De ce mă simt al vieţii acrobat?

De ce nu ştiu nici eu ce vreau?
Când rostul parcă toţi mi-l ştiu
M-am săturat pe loc să stau
De ce liber eu nu pot să fiu?

De ce mă prinzi în vraja vieţii?
Şi-mi zici apoi că mi se pare
Un salt mortal, fără pretenţii
De ce mereu să-l sar eu oare?

De ce să ascult de gura lumii?
Când zice vrute şi nevrute
Nu aud doar când vor unii
Dar să stea şi alţii să asculte.